sursa foto:  digi24.ro

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut anunțul: Ce se întâmplă cu alocațiile începând de la 1 februarie

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat că alocațiile vor intra de la 1 februarie mărite cu 20%, iar următoarea majorare depinde de decizia Parlamentului.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a spus Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.

Ministrul Muncii a scris pe Facebook la finalul anului trecut că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va ajunge la suma de 214 lei pe lună.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a notat atunci Turcan.

Citește și:

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

Toți pensionarii sunt vizați! Ce se va întâmpla cu banii

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare