Invitat la postul de televiziune TVR 1, în cadrul emisiunii „Tema zilei”, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că încă nu ne aflăm în vârful valului 5 al pandemiei. Acesta a susținut că România nu a ajuns în vârf și că ar mai fi încă aproximativ 10 zile până vom atinge pragul.
"Avem în față circa 10 zile dificile. Suntem pregătiți și din punct de vedere al sistemului de sănătate, sigur nu nelimitat, nu putem să ne asumăm o pregătire. Am auzit tot felul de declarații demagogice în trecut, suntem pregătiți, facem față la orice, nu este așa! Sistemul de sănătate în general, orice sistem are niște limite, iar cel românesc poate cu atât mai mult, pentru că el nu este uniform distribuit în toată țara. Sunt situații diferite de la județ la județ, dar atât cât am putut să ne pregătim ne-am pregătit și cu resurse terapeutice și cu alocarea unui procent de 20% din paturile din spital. Un lucru important este faptul că acordăm o foarte mare atenție tuturor pacienților, nu mai facem acea greșeală, o consider majoră, în care practic oamenii cu alte patologii au avut interzis în a se adresa serviciilor medicale", a susținut Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății: Avem în față circa 10 zile dificile! Încă nu ne aflăm în vârf
Trending

12:30Social
Diana Șoșoacă, sfaturi despre slăbit. Șefa SOS a spus cum a dat jos 20 de kilograme, ce dietă urmează

11:00Social
Când trebuie să verifici vechimea în muncă. Dacă treci de acest termen, pot apărea probleme la pensionare

15 octEconomie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

15 octSocial
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate

13:30Politica
Funcția publică pe care fratele lui Luca Niculescu a primit-o recent. Petrișor Peiu de la AUR a ridicat un semn de întrebare după numire

15 octEconomie
Dobânzile scad la cel mai jos nivel. Cum vor fi afectate creditele românilor

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

14:00Social
Bulevardul din București care va avea sens unic. De când se produce schimbarea

15 octPolitica
Doliu în PSD. Un fost senator, Timotei Stuparu, a fost ucis pe trecerea de pietoni

08:00Economie
Începe desființarea mai multor companii de stat. Ce se va alege de angajați, ce alte firme vor fi preluate
Articole Similare

13:18Economie
Curs valutar BNR 16 octombrie 2026: euro și dolarul cresc

12:29Actual
[P]Cum se calculează bugetul unui finisaj decorativ: preț pentru primer stucco, din oferta de la Decosti

08:05Horoscop
Horoscop financiar 16 octombrie: previziuni bani toate zodiile

07:50Actual
Restricții de circulație pe podul Giurgiu-Ruse. Cât timp vor dura, variante alternative pentru românii care vor să ajungă în Bulgaria

15 octActual



