sursa foto:  Libertatea.ro

Ministrul Sănătății: ‘Considerăm că sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători și circulă liber prin Suceava’

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că la Suceava s-a transmis coronavirusul în mod comunitar pe fondul unor erori medicale și a managementului local, iar anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum ar fi trebuit, din lipsă de personal.

”La Suceava a fost o transmitere comunitară accelerată, accentuată şi pe fondul multor persoane infectate cât şi pe fondul unor necolerări sau erori atât medicale cât şi ale managementului local, cât şi al unor anchete epidemiologice care nu şi-au găsit finalul, având în vedere că majoritatea dintre cei care trebuiau să facă aceste anchete sau din cei care tratau, au fost afectaţi.

La Suceava am găsit o Direcţie de Sănătate Publică fără personal, încât a trebuit să aducem personal nou din clinicile universitare din Iaşi şi am reînceput aceste anchete epidemiologice, am refăcut echipele la Unităţile de Primire a Urgenţelor şi am solicitat ca tot ce înseamnă deces, chiar dacă nu au nicio legătură, să fie testat, de aceea avem atât de multe rezultate pozitive, fiindcă toţi cei care erau într-o stare gravă sau erau deja decedaţi, am solicitat să avem testări şi rezultatul a venit astăzi, de aceea l-am raportat astăzi”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24, luni seară.

Tătaru spune că multe decese au fost la Suceava, după ce a plecat el din acest municipiu şi că sunt peste 1000 de persoane, purtători ai virusului, care circulă liber, de aceea a fost luată măsura carantinării oraşului.

”Multe decese au fost după ce am plecat, dar am solicitat să îi testăm pe toţi. Managerul a greşit o parte din ce s-a întâmplat acolo, avem şi persoane care nu au respectat nişte izolări, au umblat liberi. Şi în acest moment considerăm că sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători şi circulă liber prin Suceava, de aceea şi măsura carantinării”, a mai spus Tătaru.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, carantinarea municipiului Suceava, unde se află 593 de cazuri de infectare cu coronavirus.

De asemenea, sunt în carantină 8 comune din zona limitrofă, conform news.ro

Vezi și:

Război în PNL pentru contractele privind achiziția de măști medicinale

EXCLUSIV În lupta cu coroanvirusul, Guvernul Orban 2 cumpără combinezoane de protecție de la un magazin on-line! Firma are doar 3 angajați. Contract de peste 3 milioane de lei

Atenție, români! Câți bani veți primi, de fapt, din șomajul tehnic

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare