Bogdan Trif, Ministrul Turismului, a declarat printr-o conferințăde presa, că a căzut de comun acord cu omologul său polonez,Witold Banka, în ceea ce privește atragerea turiștilor din Asia la castele și cetăți medievale aflate pe lista monumentelor UNESCO, scrie news.ro
"Ne-am întâlnit şi la sfârşitul lunii mai cu domnul Banka. Am avut discuţii bilaterale în care am stabilit o colaborare pe linie turistică între Polonia şi România. Tot atunci am stabilit să ne întânim la Bucurşti pentru a stabili rutele comune între Polonia şi România. Am creionat două rute - ruta monumentelor UNESCO, ruta castelelor şi cetăţilor medievale. Ambele ţări excelează în aceste două sectoare şi prin această colaborare vom atage mai mulţi turişti, în special de pe piaţa asiatică. Ştim că au o anumită caracteristică, şi anume călătoresc, nu stau mai mult de două zile în acelaşi loc. Iar prin această ofertă cred că venim în întâmpinarea lor, astfel încât România şi Polonia să devină o destinaţie turstică atractivă”,spune Trif, după întâlnirea cu polonezul Witold Banka, Ministrul Sportului și Turismului al Poloniei.
De asemenea, Bogdan Trif, a declarat că vor garanta pachetele de servicii turistice, ceea ce se întâmplă în Polonia de câțiva ani.
"Am vorbit cu domnul ministru Banka despre garantarea pachetelor de servicii turistice. Ei sunt mult mai avansaţi ca noi. Îmi spunea că au implementat acest sistem de aproape doi ani şi că înainte se confruntau cu aceleaşi propleme, foarte multe proceduri de insolvenţă, prin care turiştii polonezi erau păgubiţi, exact cum s-a întâmplat în România în anii trecuţi. Mi-a spus că acum acest sistem funcţionează foarte bine şi toate aceste insolvenţe prin crae turiştii erau păgubiţi nu se mai întâlnesc acum în Polonia. I-am spus că ieri în şedinţa de guvern a fost adoptată o Ordonanţă prin care este transpusă directiva Uniuniii Europne de garantare sută la sută a serviciilor turistice. Facem acum ceva ce trebuia făcut de foarte mult timp, dar vă asigur că turiştii vor fi protejaţi, iar agenţiile de turism serioase vor ieşi întărite”, a mai spus ministrul Turismului.
Vezi și Afacerea soției lui Mihai Gâdea „rupe”! Ce face acum Agatha Kundri
Nu este cel mai bine plătit om din Servicii! Ce salariu are Eduard Hellvig, directorul SRI
Ministrul Turismului dorește îmbunătățiri. Cum va atrage mai mulți turiști străini
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



