Minora reținută pentru că a bătut și batjocorit o fată de 13 ani a fost eliberată!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-09-2020 15:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Luni, una din cele patru care au bătut și umilit o fată de 13 ani, la Târgu Jiu, a fost reținută. Astăzi s-a decis ca fata reținută să fie eliberată și pusă sub control judiciar.


Părinții celor patru bătăușe și al băiatului care filma au fost amendați cu câte 500 de lei, după cum a declarat, pentru
Bugetul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, a declarat, pentru 
Bugetul.ro, că s-a întocmit un dosar penal în această speță, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și că cercetările sunt continuare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.


Totodată, Țuhașu ne-a precizat că părinții celor patru fete, precum și ai băiatului implicat, au fost amendați cu câte 500 de lei.

„Persoanele implicate au fost audiate la sediul Poliției Târgu Jiu. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în care sunt continuate cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Părinții fetelor implicate în incident și ai băiatului au fost sancționați contravențional cu amendă de 500 de lei fiecare, conform Legii nr.61/1991”, a precizat, pentru Bugetul.ro, IPJ Gorj.

Patru tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani au agresat o tânără de 13 ani din municipiul Târgu Jiu, iar un băiat a filmat întregul incident. Imaginile au făcut înconjurul României și au revolat o țara întreagă.

Vezi și

Creștere explozivă a averii în doar două luni! Anonimul candidat al USR-PLUS care a devenit milionar, după ce a intrat în politică!

Situație neașteptată pentru Marian Vanghelie. DNA i-a pus sechestru pe un bun recent recuperat de la hoți


SURSE Orice pentru a duce la bun sfârșit marea reorganizare! Marcel Vela ‘scoate din joc’ sindicaliștii din Poliția Română
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri