Fără doar și poate, aceasta este minunea ultimilor 20 de ani din România! Pentru prima dată în ultimele două decenii, numărul de salariați îl va egala pe cel al pensionarilor.
În ritmul actual de creştere a noilor angajări, numărul de salariaţi – de 4,94 milioane de persoane în iunie 2018 - îl va egala pe cel al pensionarilor – de 5 milioane de persoane – până la finalul acestui an, anunță zf.ro.
„Dacă se va întâmpla acest lucru, iar creşterea numărului de salariaţi va conduce la un raport de 1 la 1 între numărul de angajaţi şi numărul de pensionari, va fi foarte bine pentru economie, pentru că sarcina unui salariat care îşi plăteşte toate taxele şi impozitele este un pic uşurată. Ar fi bine să crească acest raport, adică numărul salariaţilor să fie mai mare decât al pensionarilor, pentru a reduce presiunea pe care o exercită persoanele inactive, care au dreptul la o viaţă decentă şi care au drept la pensie“, a explicat Constanţa Mihăescu, profesor la Departamentul de Statistică şi Econometrie al Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE Bucureşti.
„Cu cât este mai mic raportul, adică cu cât avem mai puţini pensionari raportaţi la un salariat, cu atât e mai bine. (…) Dacă politica de guvernare este să împartă mai mult din «prăjitura naţională», adică bugetul ţării, spre destinaţii care creează locuri de muncă - cum ar fi infreastructura- atunci lucrurile vor merge în continuare într-o direcţie bună“, a mai spus Constanţa Mihăescu.
Vezi și Lovitură pentru pensionari! Ce prevede noua lege a pensiilor
Schimbare radicală! Toate farmaciile și drogheriile nu vor mai face asta, începând de azi!
Minunea ultimilor 20 de ani! Premiera referitoare la salariați și pensionari
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

25 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



