Mircea Diaconu, candidatul Alianței "Un OM" la prezidențiale, l-a atacat dur pe Klaus Iohannis.
"Din păcate, criza în care se află lumea politică este urmare a prestației lui Iohannis, cerând, de ani de zile, 'guvernul meu'. Se descalifică astfel. Dânsul trebuia să apară doar în momentul în care guvernul cădea. Să desemnezi un premier căruia i-ai primis acest lucru, este incalificabil", a declarat Mircea Diaconu
Întrebat dacă ar accepta o dezbatere, în turul 2, cu Iohannis, dacă va ajunge acolo, Diaconu anunță că are pregătite surprize pentru actualul președinte.
"Îmi doresc să am această șansă, dacă voi ajunge în turul doi. Prin gura mea, vor întreba cetățenii României. E foarte important să înțeleagă președintele cu ce se ocupă președintele.
Se adună în mine întrebări, le păstrez pentru turul doi. O să le pun pe masă între noi doi, dacă va fi așa. Vor fi mai multe surprize, veți vedea atunci.
Aceasta ar fi schimbarea, un președinte apolitic, independent", a mai spus Diaconu.
Vezi și: Vești importante pentru toate mamele din Romania - Cum puteti primi mai mulți bani
Vești uriașe pentru angajați! Vor beneficia de prime uriașe
Detalii bombă- Cui dă Poliția mii de euro lunar
Mircea Diaconu îl atacă pe Klaus Iohannis: 'Criza în care se află lumea politică este urmare a prestației lui'
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



