Apar reguli noi la sistemul de asigurări sociale, astfel că şi cei care nu au contract de muncă vor beneficia de anumite drepturi, și anume, concedii plătite sau asigurări medicale.
Persoanele care nu au contract de muncă pot și ele să se înscrie individual în sistemul de asigurări sociale de stat pentru a avea dreptul la concedii plătite sau la asigurări medicale, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern în ultima ședință.
Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical.
Inițiatorii proiectului de ordonanță de urgență, ce a trecut recent de Executiv, susțin că există o discrepanță între suma de contribuții și banii plătiți ca indemnizație, de aceea, venitul lunar nu va mai putea depăși valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice fel de tip de concediu medical, inclusiv pentru cel de sarcină sau lăuzie.
Pe de altă parte, venitul menționat trebuie să fie același cu cel înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declarație.
Cei interesați trebuie să știe că toate contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență vor fi modificate prin acte adiționale, prin notificarea Casei de Asigurări de Sănătate.
Inițiatorii proiectului mai spun că modificările aduse prin acest proiect de ordonanță de urgență vizează implementarea unui mecanism echitabil și unitar pentru calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, astfel încât fondurile alocate în acest domeniu să fie gestionate cât mai bine, scrie romania-actualitati.ro
Modificări la sistemul de asigurări sociale! Veşti bune pentru românii care nu au contract de muncă! Aceștia vor beneficia de anumite drepturi
Trending

07:30Economie
Facturi duble la gaze, dacă se liberalizează piața. Avem deja cele mai mari tarife, din ultimii 4 ani

14 octPolitica
Sorin Grindeanu intervine în scandalul dintre Elena Mateescu și Diana Buzoianu. Șeful PSD a criticat-o pe șefa Mediului

14 octEntertainment
Proviziile pe care fiecare român ar trebui să le aibă în casă, în caz de război sau de cutremur. Autoritățile au îndemnat cetățenii, în repetate rânduri, să le pregătească

14 octEntertainment
Ce se întâmplă în ultimele secunde din viață. Descoperirea făcută pe pacienții din spital, la RMN

14 octPolitica
Călin Georgescu a trecut pe arest la domiciliu. Reacțiile publice care au urmat după anunțarea deciziei

14 octEntertainment
Asigurarea locuinței nu te ajută dacă ți-a luat casa foc. Ce poți face, în schimb, în astfel de situații

14 octPolitica
Dosarul DNA în care ar apărea numele lui Dominic Fritz. Cum se apără șeful USR de acuzațiile apărute în presă

14 octEntertainment
Motivul pentru care zeci de mii de turiști veneau cu drag la New York va dispărea. Urmează ultimele zile cu această atracție

14 octActual
Protestatarii s-au strâns în fața unui magazin Ikea din România. De ce sunt nemulțumiți activiștii pentru mediu și ce au cu suedezii

09:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu” nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul
Articole Similare

08:30Entertainment
Ajutoarele pe care le pot cere pensionarii săraci de la stat. Cei cu pensii mici au aceste variante

08:00Economie
ANAF schimbă regulile pentru firmele cu datorii. Noi condiții la vânzare

07:30Economie
Facturi duble la gaze, dacă se liberalizează piața. Avem deja cele mai mari tarife, din ultimii 4 ani

07:00Entertainment
Noi sensuri unice în Sectorul 1 din București. Străzile pe care intră noua regulă, din 16 octombrie 2026

06:30Horoscop



