Preşedintele Klaus Iohannis a nu va lua parte la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Șeful statului a transmis o scrisoare Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel.
"Preafericirea Voastră, vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018", arată şeful statului în scrisoare, citată de digi24.ro. Preşedintele Iohannis subliniază că sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte.
"Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate", spune şeful statului în scrisoare. El menţionează că ridicarea Catedralei Naţionale a fost posibilă printr-un efort susţinut al Bisericii Ortodoxe Române şi al credincioşilor. "Acest locaş de rugăciune ne aduce împreună într-unul dintre cele mai importante momente pentru poporul român: celebrarea Centenarului Marii Uniri", mai arată şeful statului. Şeful statului îi transmite Patriarhului Daniel urările sale sincere de sănătate şi slujire rodnică.
Citește și:
Protestatarii #Rezist au dat alarma, după ce Rareș Bogdan a părăsit Realitatea TV! Cine va mai fi interzis la postul lui Cozmin Gușă
Avertisment pentru toți românii! Operatorii de telefonie mobilă trag un semnal de alarmă
Surpriză! Cine este Mircea Drăghici, propunerea PSD la Ministerul Transporturilor și ce avere are acesta
Motivul pentru care Klaus Iohannis nu va participa la sfințirea Catedralei Neamului. Ce a transmis președintele
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



