Mugur Isărescu șochează: "Nu a murit nimeni în Ţara Românească". Ce l-a deranjat pe guvernatorul BNR

Autor: Adriana Lăcătuș, redactor

Publicat: 04-07-2018 23:00

Actualizat: 04-07-2018 17:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat miercuri, la o conferinţă de presă pe tema hotărârilor luate de Consiliul de Administraţie al Băncii, că nu este confortabil cu avalanşa de ştiri despre evoluţia ROBOR, menţionând că a fost şi la nivelul de 4% şi "nu a murit nimeni în Ţara Românească", potrivit Agerpres.


"Eu nu sunt confortabil cu această, aşa să zic, avalanşă de ştiri că a venit Apocalipsa cu ROBOR-ul la 3,20%. A fost 4%, 5% şi nu a murit nimeni în Ţara Românească. Au fost şi mai înalte. Să creaţi un nou bau-bau, nu neapărat dumneavoastră, un nou bau-bau, de la curs acum am ajuns la ROBOR, cred că este o uşoară exagerare şi să spun aşa: invit la calm. Mai multă atenţie când tot promovaţi ideea că s-a ajuns la...ce record este dacă acum patru ani a fost mult mai mare.


Vezi și 
EXCLUSIV! Răsturnare de situație! DNA dinamitează spusele unuia dintre șefii din Poliție, acuzați că fabrică dosare!


A atins recordul ultimilor trei ani şi 12 zile şi 5 luni. Deci nu e vorba dacă eu sunt confortabil. Este un nivel care este oricum la jumătatea ratei inflaţiei pe care o avem în prezent. Deci sub nicio formă nu se poate spune că este o exagerare. Exagerare apare la această mediatizare excesivă. Mesajul nostru este că lumea a ieşit cu întârziere în Europa, în Zona Euro, din perioada dobânzilor foarte scăzute şi România nu poate să fie izolată de ceea ce se întâmplă în lume", a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă este confortabil cu actualul nivel al ROBOR-ului.


Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească miercuri pe piaţa interbancară, ajungând la 3,34% pe an, de la 3,27% pe an, marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 5 martie 2014, respectiv 3,37% pe an. Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 4 iulie 2017, indicatorul era la 0,86% pe an. În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat la 3,39%.

Vezi și Probleme serioase pentru cei care deţin aceste modele de telefoane: Un bug software ar putea trimite la întâmplare toate pozele din telefon

ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut la 3,40% pe an, de la 3,33% marţi. Indicele ROBOR la 12 luni a urcat la nivelul de 3,42% pe an.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri