Fosta şefă a Tarom, Daniela Dragne, care anul trecut a fost timp de câteva luni director general interimar al transportatorului aerian naţional Tarom, are o nouă funcție. Aceasta a fost cooptată într-un minister important.
Aceasta a fost detaşată la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pe post de consilier, au declarat surse oficiale pentru News.ro.
”Documentele privind detaşasarea sa la Ministerul pentru Mediul de Afaceri au fost semnate zilele trecute”, spun sursele citate.
În paralel, Dragne este totodată consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti.
Potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul primăriei (link), aceasta a încasat anul trecut un venit brut de 176.370 lei de la Tarom şi alte 16.949 lei pentru postul de la primărie.
Până să fie numită şef interimar al companiei, Dragne a condus agenţia Tarom din Tel Aviv şi lucrează în cadrul Tarom de aproape 20 de ani.
Contactată telefonic de agenţia de ştiri News.ro, Daniela Dragne nu a dorit să comenteze informaţia.
"De unde aveţi aceasta informaţie? (...) Îmi cer scuze, conduc, nu mai pot vorbi", a spus ea.
Vezi și Și ea este bugetară! Ce salariu are Elena Dăncilă, nora premierului Viorica Dăncilă
Mutare neașteptată: La ce minister a fost cooptată fosta şefă a Tarom, Daniela Dragne
Trending

19 iunEconomie
Pensiile militarilor: 20% iau peste 7.000 de lei, 60% încasează peste 5.000 de lei. La ce sume ajung cei din MApN

19 iunEconomie
Ciprian Ciucu, noi reguli pentru bucureșteni. Anunțul pe care ar trebui să-l cunoască toți cetățenii despre terasele pe domeniul public

19 iunEconomie
Top cele mai căutate facultăți din România. Taxele pe care le suportă cei care nu prind loc la buget au crescut considerabil

19 iunEconomie
Compania CFR Marfă şi-a cerut falimentul în instanţă. Firma de stat va fi lichidată oficial

19 iunEconomie
Curs valutar BNR 19 iunie 2026: Euro și dolarul, evoluție pe piața monetară

19 iunHoroscop
Horoscop financiar 19 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani si afaceri

19 iunEconomie
Metrorex a luat decizia privind majorarea prețului călătoriei. Cât va costa biletul la metroul bucureștean

19 iunEconomie
Volkswagen concediază 50.000 de angajați. Gigantul auto, într-o situație „tensionată și dificilă”, urmări pe 4 ani

19 iunEconomie
75 de zile pentru 8,7 miliarde din PNRR. România se luptă cu limita impusă de UE pentru a mai primi ajutor

19 iunEconomie
Rămas bun Liberty Galaţi? ANAF nu a reușit să găsească un cumpărător nici măcar la a doua licitație
Articole Similare

19 iunEconomie
Fără apă caldă în București, din 22 iunie. Lista completă a celor peste 1.500 de blocuri afectate

19 iunEconomie
La Cocoș, vânzări de 1,5 milioane de lei în nici 12 de ore. Supermarketul românesc a avut 14.500 de clienți în prima zi, la Oradea

19 iunEconomie
Rămas bun Liberty Galaţi? ANAF nu a reușit să găsească un cumpărător nici măcar la a doua licitație

19 iunEconomie
Fără taxă pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. Șoferii nu vor mai fi nevoiți să achite în această zi dintr-un motiv special

19 iunEconomie



