transgaz

sursa foto:  stirilekanald.ro

Mutare spectaculoasă a Transgaz! Vrea să devină acționarul majoritar al unei companii importante din afara granițelor!

Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. dorește să preia 66% din acţiunile companiei care gestionează reţeaua de gazoducte din Grecia, DESFA, după ce negocierile dintre autoritățile elene și compania azeră SOCAR au eșuat.

Informația a fost făcută publică, vineri, de către cotidianul grec Kathimerini. Potrivit publicației elene, citate de economica.net, reprezentanții Transgaz au vizitat săptămâna trecută sediul companiei Hellenic Petroleum, unul dintre coproprietarii DESFA, în acest context. Mai mult, ei au purtat discuţii şi cu Giorgos Stathakis, ministrul Energiei din Grecia.

„Reprezentanţii companiei româneşti au informat partea elenă că intenţionează să plătească o sumă similară cu cea propusă de SOCAR (400 milioane de euro), pe care o consideră rezonabilă şi fezabilă. Ei au adăugat că au deja discuţii cu mai multe bănci europene care sunt gata să finanţeze această investiţie românească în Grecia”, relatează Kathimerini.

Ion Sterian, președintele Consiliului de Administrație al Transgaz, nu a negat informația. Sterian a precizat că societatea pe care o controlează va analiza dacă este benefic să achiziţioneze acţiuni de la operatorul de transport al gazelor din Grecia.

„Se vor face analize dacă este benefic să facem acest pas, dacă este strategic. Se va lua o decizie corespunzătoare dacă vom participa sau nu (n.r. – la procesul de vânzare a acţiunilor DESFA). Decizia este a acţionarului nostru majoritar, adică a statului român”, declarat Ion Sterian, pentru Agerpres.

Vezi și Adevărul ascuns din sondajele reale ale PNL. Capcana Cioloș

Incredibil! Cât de datoare este Rovana Plumb băncilor

Pe listele cărui partid candidează „Guță” pentru un post de senator?

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare