Neașteptat! Unul dintre cei mai importanți retaileri a intrat în FALIMENT!

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 20-09-2017 14:02

Actualizat: 20-09-2017 10:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești proaste de la unul dintre cei mai importanți retaileri din lume. Compania care a dominat la un moment dat piaţa jucăriilor din America, Toys R Us a depus documentele pentru faliment luni seară. Compania, care are datorii de 400 de milioane de dolari, se luptă cu retailerii online precum Amazon, Walmart sau Target, scrie Financial Times.

Compania a declarat că a obţinut finanţare de 3 miliarde de dolari pentru a păstra cele 1.600 de magazine care vor funcţiona "ca şi până acum", în condiţiile în care compania încearcă să treacă pe online, potrivit Business Magazin.


Comercianţii tradiţionali au suferit pierderi mari, inclusiv de popularitatea, odată cu creşterea comerţului electronic - în special în rândul companiilor care au acumulat datorii mari în anii din criză.



Toys R Us, înfiinţată în anii '50, a crescut şi s-a transformat într-un magazin de jucării care a dominant piaţa americană, dar nu a reuşit să ţină pasul cu trecerea la mediul online.


"Astăzi marchează începerea unei noi ere", a declarat Dave Brandon, director executiv al Toys R Us. "Constrângerile financiare care ne-au ţinut înapoi vor fi abordate într-un mod durabil şi eficient", a mai adăugat el.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri