Nicușor Constantinescu reacționează! Fostul baron s-a dezlănțuit

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 13-07-2019 13:30

Actualizat: 13-07-2019 13:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, se dezlănțuie, din penitenciarul Poarta Albă, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.


Sentința a fost pronunțată de magistrații ÎCCJ. Procurorii au dovedit că el a dispus efectuarea unor plăți nelegale în valoare de peste 5 milioane de euro către mai multe instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța.


„Batjocura continuă

După ce am fost condamnat pentru abuz în serviciu pentru că o entitate publică, Centrul Militar Zonal, avea bani insuficienți, deși își dorea mai mulți, căci nu îi aprobase decât atât Consiliul Județean, prin hotărâre, deși, chiar așa de ar fi fost, fapta era contravenție. După ce un complet condus de Ionuț Matei m-a condamnat apoi că am retrocedat, potrivit legii, terenuri pentru cetățeni cu care nu am avut nicio înțelegere, având un prejudiciu uriaș, potrivit expertizei, de ZERO lei, s-a trecut acum la NEXT LEVEL.


Am fost condamnat din nou, la o pedeapsă cumplită, tot pentru abuz în serviciu, și tot pentru foloase pe care le-am adus unor cetățeni pe care nu i-am cunoscut niciodată, deoarece nu aș fi păzit perdelele forestiere plantate pe marginea drumului, ca să nu le mănânce caprele și să nu le usuce seceta. Să se împiedice în drumul lor spre execuții macabre Sistemul de decizii ale Curții Constituționale, cum ar fi decizia 405/2016 sau 250/2019 ale Curții Constituționale? Nici gând! Când intri în rândul ”țintelor” trebuie să mori în pușcărie, chiar dacă ești nevinovat. Dacă aș fi comis o crimă, așa cum comit ei zi de zi, ar fi fost mai clemenți cu mine, cu siguranță.


TICĂLOȘILOR! Bestiilor cu chip uman! Rugați-vă să fiți pedepsiți aici, pe Pământ, căci dacă veți ajunge la judecata lui Dumnezeu, care vede de ce sunteți capabili, pușcăriile nu vă vor fi suficiente să vă salveze de propria voastră nemernicie! Primiți salarii de sute de milioane? Veți ieși la pensii cu sute de milioane? Pentru mizeriile pe care le faceți oamenilor? Nu vă vor fi suficiente sumele astea să le cheltuiți pentru ce va urma, căci Dumnezeu nu doarme! Mă uit cu milă și compasiune la viața de viermi ce v-a fost hărăzită! Mă uit cu demnitate la zbaterile voastre de sclave, la rușinea pe care trebuie să o simțiți zi de zi privindu-vă în oglindă și vă compătimesc.

Eu sunt LIBER, aici, în PUȘCĂRIE, iar voi doar niște biete prizoniere ale unui Sistem aberant, care v-a transformat în viermi.”, scrie Nicușor Constantinescu pe Facebook.

Citește și:

EXCLUSIV Ludovic Orban desființează ideea ‘Rareș Bogdan-premier’: ‘Subsemnatul’

EXCLUSIV Șoc total! ÎCCJ anunță că decizia CCR privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători nu schimbă cu nimic situația actuală


Cutremur la ANAF! Guvernul a dat undă verde: Se desființează

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri