Întrebat câte dintre companiile municipale vor dispărea, Nicușor Dan a răspuns că „cele mai multe dintre ele”. Vor rămâne STB-ul (compania pentru transportul public) și Termoenergetica, plus Energetica, o companie-satelit a Termoenergetica, iar din celelalte „o să aducem colective importante către administrație”, a precizat Nicușor Dan. „Nu și managementul, care e total defectuos”, a adăugat primarul general.
Oamenii vor fi, astfel, preluați de Primăria Capitalei, dar nu și companiile ca atare, a precizat Nicușor Dan.
Și managerii ce fac, rămân fără joburi, dispar? a fost întrebat primarul general. „Asta-i viața, da!”, a răspuns Nicușor Dan.
Întrebat în cât timp se va întâmpla aceasta, primarul general a explicat că este o decizie ce ține de Consiliul General al Capitalei. „Eu sper ca foarte curând, noua majoritate din Consiliul General să numească noile Adunări Generale, care să numească noile Consilii de Administrație, cu mandat să lichideze, adică să întrerupă contractele și bineînțeles, acolo unde sunt colective importante de oameni și valoroase, să le aducă către Administrație”, a spus primarul general al Capitalei la Digi24.
Vezi și:
Schimbări majore! Pensiile au parte de modificări începând cu noul an
SURSE Cine va fi premierul desemnat de Klaus Iohannis
Cine e omul lui Nicușor Dan din AUR – A fost membru fondator USB, USR, iar apoi a trecut la partidul lui George Simion


















