sursa foto:  ziarulnational.md

Nicușor Dan, veste bună pentru bucureșteni: ‘Toată lumea va avea căldură şi apă caldă’

Primarul ales al Capitalei, NIcuşor Dan, afirmă că toți bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă, dar afirmă că vor exista ”câteva sute de avarii”, începând cu primăvară, când vremea o permite, o să încercăm să luăm bani europeni şi o să încercăm să facem treaba serioasă de înlocuire a reţelei”.

Nicuşor Dan a abordat, marţi seară, la Digi 24, problema sistemului de termoficare din Bucureşti şi a precizat că trebuie pregătit un management de avarie.

”Asta e tot ce putem face în această iarnă şi este ce am spus şi în campania electorală. Pentru asta e nevoie de echipamente, de exemplu de detectoare ca să nu se ducă oamenii să vadă de unde iese aburul, ci să detecteze exact unde este avaria. E nevoie de  echipe, nu sunt suficiente la nivelul municipalităţii şi atunci trebuie să faci nişte licitaţii de urgenţă ca să mai aduci nişte privaţi care să intervină. Trebuie să ai deja materialele în stoc cu care intervine, adică acele bucăţi de conductă cu care să înlocuieşti, a mai declarat primarul ales al Capitalei.

Acesta a promis că se va răspunde la telefon bucureştenilor care sună la compania de termoficare.

”Asta este o promisiune, că o să îmbunătăţim semnificativ relaţia cu bucureştenii pe această chestiune. În primul rând o să răspundă tot timpul cineva la telefon, în al doilea rând o să spunem foarte onest care este termenul în care se va rezolva acea avarie”, a mai precizat Dan.

Întrebat cât la sută dintre bucureşteni pot miza pe apă caldă şi căldură în calorifere, Dan a declarat: ”Toată lumea va avea căldură şi apă caldă, dar o să avem câteva sute de avarii. Promisiunea este că în modul cel mai transparent o să le facem, o să le rezolvăm în cel mai scurt timp posibil. Asta este miza pentru aceste următoare săptămâni. Bineînţeles, începând cu primăvară, când vremea o permite, o să încercăm să luăm bani europeni şi o să încercăm să facem treaba serioasă de înlocuire a reţelei”.

Potrivit primarului ales al Capitaleil specialiştii ştiu deja unde trebuie intervenit, iar ” în 2 ani îmbunătăţirile or să fie sensibile”, informează news.ro

Citește și:

Răsturnare de situație după decizia luată de ÎCCJ în cazul pensiilor militare de stat (pensii speciale)

SURSE Guvernul Orban ar pregăti o execuție!

Vești bune! Se dau bani pentru o nouă categorie de români

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare