Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la reuniunea de la Braşov a liberalilor că după ce PSD a lipsit de la consultările de la Cotroceni.
Preşedintele a vorbit despre consultările de la Cotroceni de azi dimineaţă ca urmare a căderii guvernului Dăncilă şi a concluzionat că toate formaţiunile care au fost prezenta au afirmat că sunt dispuse, în urma negocierilor, să sprijine un guvern în jurul PNL. De asemenea, liderul de la Cotroceni a lăudat efortul opoziţiei care a reuşit să se unească pentur moţiune. „M-am bucurat când am constatat un consens între partidele de opoziţie. E o mare realizare şi se datorează PNL, parlamentarilor şi tuturor celor care s-au implicat în negociere. Niciodată în România şase formaţiuni politice n-au reuşit să facă împreună un lucru bun pentru români”, a afirmat acesta.
Iohannis a schimbat apoi foaia şi a revenit la atacurile asupra PSD, pe care i-a taxat pentru că au lipsit de la consultări.
„La sfârştitul consultărilor unii au chiulit. pesediştii au chiulit. Nu au avut niciun motiv ca să nu vină dar au preferat să stea deoparte. Ce ne trebuie mai multă dovadă că PSD nu a înţeles nimic din moţiune şi doi la mână că PSD a rămas în contrasens cu românii şi România. Avem nevoie să instalăm urgent un guvern liberal. Obligatoriu să ne mişcăm foarte foarte repede. Orice zi în care guvernul derutat eşuat demis pesedist rămâne fie şi numai interimar este o zi pierdută pentru România şi români”, a mai relatat preşedintele, informează adevarul.ro
Vezi și
Cutremur în MAI! Brigada de Intervenție a Jandarmeriei, destructurată!
Vești pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a trecut
Prima lovitură! Cine e parlamentarul USR care nu va vota moțiunea de cenzură și ce avere are
Noi declarații făcute de Iohannis! 'M-am bucurat când am constatat un consens între partidele de opoziţie'
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

9 minute în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște
Articole Similare

9 minute în urmăSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial



