Noi declarații făcute de Tăriceanu! 'E o dovadă simplă'

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 02-10-2019 22:15

Actualizat: 02-10-2019 22:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în contextul în care a fost respinsă citirea moțiunii în plenul reunit de miercuri și pe baza calculelor celor din ALDE, vor fi peste 240 de voturi pentru căderea Guvernului, relatează Mediafax.

 

„Da, e o dovadă simplă, tangibilă, concretă că într-adevăr, așa cum spunea și unul dintre liderii PSD că și-au pierdut majoritatea la vot. Nu mai e nimic de comentat. Am niște colegii care au făcut niște calcule și indică faptul că vor fi peste 240 de voturi pentru căderea Guvernului”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la Digi 24, întrebat ce înseamnă ce s-a întâmplat în plenul reunit.

 

Moțiunea de cenzură nu a mai fost citită, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului. Votul ar fi urmat să aibă loc sâmbătă, însă ordinea de zi a ședinței de miercuri a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat.

 
Prin urmare, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită într-un plen reunit, joi, ora 10.00, iar dezbaterea și votul urmează să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00.

 
Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat că PSD a pierdut matematic majoritatea în Parlament, în contextul votului de miercuri. Acesta a afirmat că premierul Viorica Dăncilă nu ar trebui să își dea demisia.


Vezi și

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri