instanta justitie

sursa foto:  telegrafonline.ro

Nume grele din lumea interlopă, chemate în instanță ca martori pentru un temut lider al unei grupări de trafic de droguri

Un nou martor cu identitate protejată a fost audiat, la Tribunalul Timiș, în dosarul de trafic de cocaină al grupării conduse de Lucian Boncu. Acesta a declarat în fața instanței că ”ăl știam pe Boncu de la cazino. Organiza petreceri la aprtamentul lui din Giroc unde se consuma cocaină. Erau persoane care aduceau droguri – ”Becali”, ”Jack”. Boncu le solicita pe telefon acestora să aducă droguri. Boncu era prieten cu Paul Ștefan. Știam de droguri din auzite. Boncu era văzut ca un lider. Toată lumea ăl asculta, nimeni nu trecea peste cuvântul lui. Pe cei de lângă el, practic, îi conducea. Îi teroriza pe cei care nu-l ascultau. La chefuri participau apropiați- ”Calu”, ”Oiță”, ”Becali”, Nicu șoferul, ”Jack”, ”Baghera”.


Din câte știu, Boncu le oferea droguri celor prezenți, dar nu pot să precizez exact cui. Am auzit că ”Jack” i-a adus droguri. De la el știu că a participat la chefuri”.

Apărătorul lui Boncu, avocatul Mihai Pașca, a solicitat și instanța a încuviințat audierea mai multor martori, apropiați ai liderului interlop, care ar trebui să spună ce știu despre existența sau nu a unui grup infracțional organizat, una dintre infracțiunile pe care nu a recunoscut-o. La termenul din 11 octombrie urmează să fie audiați – Alin Huc, Sașa Marcov, Vasile Adumitroaie, Daniel Gheta, Mladenovici Milorad, în al cărui dosar Boncu l-a ”sifonat” pe Novac Radu zis ”Jack” și care este condamnat la 16 ani și șase luni de închisoare pentru trafic internațional de cocaină, și Mihele  Beatrics Vanetta, conform pressalert.ro.

Citește și:

Escrocherie de mare clasă, dar totul s-a terminat la DNA. Un fost angajat al SRI s-a dat drept ofițer SIE pentru a înșela mai multe persoane

Întrebarea-cheie la care trebuie să răspundă cei surprinși pe camerele de supraveghere de la BES 1

Veste bună pentru tinerii care vor să își achiziționeze o locuință. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare