Numire controversată în plină epidemie de coronavirus! Din simplu vameș, acesta a ajuns șef la Fisc! Sergiu Marian Bordea-Ştefan a fost numit, în aprilie, în postul de director general adjunct la ANAF pentru regiunea sud-est a ţării, obținând funcția după ce a avansat în două zile de la simplu vameș. Acesta este rudă cu ministrul Ion Ștefan, poreclit „Grindă”.
La începutul lunii aprilie, Sergiu Marian Bordea-Ştefan ocupa funcția de inspector vamal la Biroul Vamal de Interior (BVI) Vrancea, instituţie subordonată Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, care are în subordine fiscul şi vămile din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea, Tulcea, Brăila, Constanţa, ulterior a fost numit şef al Finanţelor de la Galaţi, iar a doua zi de la această numire a fost promovat director general adjunct la Fisc pentru regiunea sud-est a ţării.
Sergiu Marian este membru al PNL, iar la alegerile din 2016 a candidat la Consiliul Local al comunei Milcovul, judeţul Vrancea.
El este membru al PNL, iar numele lui a figurat pe lista de candidaţi a acestui partid, la alegerile din 2016, la Consiliul Local al comunei Milcovul (judeţul Vrancea). De asemenea, soţia proaspătului director al finanţelor din sud-estul României este nepoată de frate a ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan (cunoscut şi drept ministrul „Grindă”, după scandalul cu declararea fiscală incorectă a suprafeţei vilei în care locuieşte), ea fiind angajată ca jurist la firma de transporturi a acestuia (Balcanic Prod SRL Focşani), scrie Adevărul.
Totodată, Sergiu-Marian Bordea-Ştefan are o firmă de transporturi, Balcanic Prod SRL Focşani.
Familia Bordea-Ştefan deţine nouă terenuri pe raza judeţului Vrancea, toate dobândite prin cumpărare, în perioada 2012-2016, conform declaraţiei de avere din mai 2019. Mai exact, printre acestea se numără patru terenuri intravilan, respectiv două în Focşani, de 610 mp şi 2.321 mp, şi câte unul în Vidra şi Valea Sării, de 1.507 mp, respectiv 500 mp, şi cinci loturi agricole la Putna Seacă, Răstoaca, Milcovul şi Slobozia Ciorăşti, cu o suprafață totală de circa 55.000 mp.
Casa de locuit a familiei se află la Valea Sării. Cu toate acestea, familia Bordea-Ştefan deţine şi un apartament cu două camere în municipiul Bucureşti, achiziționat în 1998, pe care l-au închiriat. Veniturile obţinute din chirie sunt de200 de lei pe lună, potrivit declarației de avere.
Vezi și
Document. Omul uns în funcție de Ludovic Orban, Angajament cu Securitatea!
Mega-veste! Se va acorda un nou tip de tichete
Frații ‘Dedeman’ nu se opresc! Investesc milioane de euro
Numire în plină epidemie de coronavirus: Rubedenie de ministru din Guvernul Orban, ajunsă șef
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 11-05-2020 15:00
Trending

03 noiPolitica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

03 noiEntertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

03 noiPolitica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

03 noiSocial
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

03 noiSocial
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

03 noiPolitica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

03 noiEntertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

03 noiEconomie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

03 noiEntertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual
[P]Investițiile, pe plan secund în 2026? Porțile tip rulou Alexiana rămân o opțiune pentru companii

02 noiActual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie



