Cazul Caracal este departe de a se termina. Pe zi ce trece apar tot mai multe informații, unele adevărate altele mai puțin adevărate. Totuși, se pare că Alexandru Cumpănașu a aflat o informație care l-a zguduit și a decis să vorbească despre asta într-un video pe contul său de Facebook.
„Acest copil a reușit, înainte să apară această brută sau altul, a apucat să se dezlege. La telefon cu nemercinicul de polițist Pistol, a încercat şi a reuşit să se dezlege de sârmele cu care era legată la picioare şi a reușit să rupa lanțul, pentru că era legată şi cu un lanț. Alexandra a reușit să fie singură în casa aia şi să încerce să iasă. Din păcate, nu a reușit să facă acest lucru pentru că afară erau doi câini lupi şi nu a avut curajul să facă acest pas. Este greu de imaginat pentru orice ființă umană prin ce a trecut copilul acesta. Este greu de imaginizat acest lucru pentru orice ființă umană, dar pentru mine, acest episod pe care l-am aflat, că a reușit să se elibereze şi sa încerce să-şi salveze viața cu calmul unui copil de 15 ani pe care, probabil, nicio persoană de 70 de ani nu îl are, a fost lucrul care m-a impresionat cel mai mult. Și pentru că a avut acest curaj și această rezistență, vă spun că voi lupta până în ultima clipă, dincolo de orice clanuri și de orice altceva, să o găsesc vie.
Atunci când am aflat asta, astăzi (joi), am plâns în hohote. Nu mi-a venit să cred că acest copil a fost la un pas să iasă din acea casă, că s-a eliberat, dar că nu a reușit. Alexandra mi-a arătat că este cel mai puternic om pe care l-am cunoscut vreodată. Iar acest lucru le va da încredere părinților ei că dacă fata este în viață, va ști să lupte pentru viața ei”, a declarat Alexandru Cumpănaşu într-un live pe pagina sa de Facebook.
Citește și
EXCLUSIV Remus Rădoi aruncă-n aer subiectul legăturii dintre clanurile din Caracal și politicienii de Olt
EXCLUSIV Cutremur în cazul copiilor ‘ținuți sclavi’ la Vișeu de Sus: Cineva încearcă să distragă atenția de la ceva sau să găsească, cu orice preț, nod în papură
SURSE Răsturnare de situație în cazul copiilor care ar fi fost ținuți în sclavie la Vișeu de Sus! Colaborare cu Poliția de Frontieră și cu autoritățile din Germania
O informație bombă despre Alexandra Măceșanu iese la iveală! Ce a reușit să facă tânăra, în timp ce vorbea cu poliția la telefon
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



