r

sursa foto:  facebook

O nouă meserie va apărea pe piața din România! Gabriela Firea: Vom avea meseria de specialist în lucrul cu părinții

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a transmis joi la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo, creată pentru a veni în ajutorul părinților, că se va introduce în clasificarea ocupațiilor din România, o nouă meserie, și anume, meseria de specialist în lucrul cu părinții (consilier de parenting).

 

 

 

Gabriela Firea, a participat joi, la invitația UNICEF România, la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo, creată pentru a veni în ajutorul părinților, dar și a persoanelor care au în grijă copii cu vârste cuprinse între zero și șase ani.

Conform acesteia, aplicația este gratuită și oferă sfaturi privind sănătatea, dezvoltarea, nutriția, protecția copilului și alte îndrumări necesare dezvoltării armonioase a celor mici. Informațiile din aplicație provin de la specialiști.

„Vom avea meseria de specialist în lucrul cu părinții”

„M-am bucurat, de asemenea, să anunț că în sfârșit vom avea meseria de specialist în lucrul cu părinții (consilier de parenting) în clasificarea ocupațiilor din România. În același timp, Legea privind separarea copilului de familie a fost votată de Senat, foarte importantă pentru că astfel vor putea fi prevenite multe dintre cazurile de abandon, în rândul familiilor cu probleme financiare”, a spus Gabriela Firea.

Ea susține că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este coordonatorul național al Garanției pentru copii, iar planul de acțiune pentru implementare a fost deja studiat de Comisia Europeană, de reprezentanții celorlalte ministere și urmează să fie aprobat de Guvern.

„În paralel, punem bazele Observatorului Național al Copilului, aprobat de Guvern la începutul acestui an. Vom avea prima bază de date prin care vor fi identificați și înregistrați aflați în situații grele”, a mai transmis ministrul Familiei, conform antena3.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare