Guvernul a adoptat joi o nouă ordonanţa de urgenţă. De data aceasta este vorba despre una care vizează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, potrivit Agerpres.
"În şedinţa de astăzi a Guvernului a fost adoptată, printr-o ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România. Este de fapt răspunsul Guvernului la solicitările venite din partea agenţilor economici, a mediului de afaceri, care au nevoie de forţă de muncă bine pregătită. Această autoritate va asigura funcţionarea eficientă a parteneriatului dintre agenţii economici, administraţia publică locală şi şcoală, pentru formarea profesională iniţială în sistem dual, cu beneficii în primul rând pentru tinerii absolvenţi de clasa a opta, care au până în 23 de ani şi care îşi doresc să devină muncitori calificaţi. Sigur, beneficii sunt şi pentru agenţii economici, care au nevoie de forţă de muncă bine pregătită şi sunt dispuşi să se implice activ în formarea acestei forţe de muncă în companiile pe care le deţin", a arătat el, într-o declaraţie de presă.
Vezi și Milioane de români sunt vizați! Începând de luni, se aplică această Ordonanță de Urgență a Guvernului
Nelu Barbu a mai precizat că decizia a fost luată în urma consultării unui număr important de companii cu capital românesc şi străin din industria auto, tipografică, prelucrarea metalelor, agricultură, utilităţi, turism, construcţii sau infrastructură rutieră, "care îşi doresc şi au capacitatea să devină furnizori de formare profesională" în vederea integrării absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă.
"Actul normativ instituie, de fapt, atribuţiile principale ale Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România. Anume, identificarea, anticiparea şi analiza periodică a nevoilor de competenţe cerute de piaţa forţei de muncă şi introducerea de calificări noi în formarea profesională iniţială în sistem dual; de asemenea, consilierea familiilor, a unităţilor de învăţământ şi a angajatorilor, elaborarea de metodologii şi a unui sistem de acreditare a furnizorilor publici privaţi de formare profesională iniţială în sistem dual şi asigurarea promovării în rândul tinerilor şi familiilor acestora a conceptului de şcoală profesională în sistem dual, ca alternativă de excelenţă în domeniul ocupaţional şi educaţional", a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Vezi și Toți cei care au conturi bancare trebuie să știe asta! Se lucrează la o modificare legislativă ce le-ar putea salva banii
Structura organizatorică a Autorităţii, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare se vor aproba în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
O nouă OUG dată de Guvern! Ce autoritate surpriză înființează
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



