Lovitură pentru Guvernul Orban! Se pare că Parlamentul vrea să oblige Guvernul Ludovic Orban să dubleze alocațiile copiilor, așa cum prevede legea.
Marți, Senatul a respins în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, Ordonanţa de urgenţă privind majorarea etapizată a alocaţiilor pentru copii.
Senatorii au acordat 87 voturi favorabile, 29 împotrivă şi 12 abţineri pentru raportul de admitere a proiectului de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, scrie Agerpres.
Potrivit raportului Comisiei de muncă, Ordonanţa vizează modificarea articolul 3 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în sensul majorării graduale a cuantumului alocaţiei de stat începând cu 1 august 2020 - o majorare cu 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut în legea 14/2020 şi cuantumul alocaţiei aflat în plata la data transmiterii proiectului, şi cu acelaşi procent pentru perioada 2021-2022 de două ori pe an, respectiv la 1 ianuarie şi la 1 iulie a fiecărui an, iar din 2023 se preconizează continuarea procesului de majorare a alocaţiei de stat cu rata medie a inflaţiei anuale.
Preşedintele Comisiei de muncă din Senat, Ion Rotaru (PSD), a amintit că, în urmă cu 8 luni, PSD a propus şi votat dublarea alocaţiilor şi parlamentarii PNL "au scos cartelele de vot din aparat". El a adăugat că, în februarie 2019, PNL a propus şi votat dublarea alocaţiei, şi i-a acuzat pe liberali de "comportament duplicitar şi cinism".
„Aplicarea acestei Ordonanţe nu înseamnă majorarea cu 20% a sumelor, ci tăierea din condei a 80% din drepturile cuvenite copiilor, conform legii. (...). Alocaţi fondurile necesare ori, dacă nu, plecaţi cu toţi incompetenţii şi cumetriile de la guvern şi lăsaţi soarta ţării în numele unui Guvern căruia şi pasă", a spus Rotaru.
Florina Presadă (USR) a anunţat că senatorii acestui partid se abţin.
„USR este de acord cu aceste creşteri atâta timp cât sunt sustenabile şi pot fi plătite (...). Pentru că dorim să vedem mai multă responsabilitate şi mai puţin populism în actul politic, USR va vota abţinere la raportul pentru respingerea Ordonanţei", a spus Presadă.
Senatorul UDMR Derzsi Akos a explicat votul UDMR împotriva Ordonanţei.
„Sunt de acord că vorbim de o sumă considerabilă, dar nu cred că această economie trebuie să o facem exact pe generaţia care reprezintă viitorul ţării. Nu suntem de acord cu majorarea în tranşe.(...) Susţinem în continuare, cu tărie, că legea (n.r. - de dublare a locaţiilor) votată în Parlament trebuie respectată. De data aceasta, permiţi-ne să spunem şi noi că drepturile copiilor nu se negociază", a afirmat senatorul UDMR.
Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă.
Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Vezi și
EXCLUSIV Începe marea reorganizare promisă de Marcel Vela: ‘Cred că, începând cu luna septembrie, se va trece la ea’
O primă lovitură pentru Guvern! S-a votat azi
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 11-08-2020 18:19
Trending

04 marExterne
Tentativă de asasinare a lui Donald Trump, dezvăluită de Pete Hegseth. Cum s-a terminat tot

04 marPolitica
Averea lui Nicușor Dan, luată în vizor de ANI. Președintele „sărac” ar avea contradicții în declarația de avere, statul îl execută silit

09:52Actual
Spionul de lângă Serghei Niculescu Mizil. Apropiatul lui Mihai Pacepa a fost ultimul socru al fiului lui Paul Niculescu

10:30Actual
Milionarii familiei lui Radu Berceanu vor să concureze Therme București. Planuri mari pentru apropiații fostului ministru

08:27Actual
Diavolul de la Bursă. Cel mai mare jucător din istorie a făcut averi colosale datorită flerului financiar

09:01Actual
Daniel Băluță, prins cu gafa. Primarul Sectorului 4 a furnizat o informație falsă despre noua magistrală a metroului

12:40Externe
A început exodul milionarilor din Dubai. Războiul din Iran ar putea lăsa fără rezidenți bogați paradisul fiscal al planetei

04 marEconomie
Factura la întreținere sau lumină se plătește singură dacă ți cont de aceste sfaturi. Faci economie fără să îți tai plăcerile

04 marExterne
Vladimir Putin anunță că Rusia ar putea opri livrările de gaze către Europa și să se orienteze spre alte piețe

04 marPolitica



