Ministrul francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a susținut joi că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană nu se poate realiza de azi pe mâine, scrie agerpres.ro
Liderii UE s-au reunit în Franţa pentru a discuta despre criza provocată de invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Reuters.
"Va dura ceva timp", a adăugat Beaune, referindu-se la dezbaterile care au loc în cercurile politice internaţionale cu privire la posibilitatea de a acorda sau nu Ucrainei o intrare rapidă în UE, în semn de solidaritate cu Kievul, în contextul invaziei ruse.
Liderii Uniunii Europene vor renunţa treptat la achiziţiile de gaze, petrol şi cărbune din Rusia, întrucât războiul Moscovei împotriva Ucrainei îi face să realizeze că trebuie să fie mai puţin dependenţi de Federaţia Rusă, se arată în draftul unei declaraţii, dar este puţin probabil ca ei să ofere Ucrainei o aderare rapidă, aşa cum speră aceasta, informează agerpres.ro
Oficial din Franța: Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană nu se poate realiza de azi pe mâine
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

17:00Politica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



