Olguța Vasilescu îl desființează total pe Klaus Iohannis! A fost primul președinte al României care a făcut asta

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 15-05-2019 13:14

Actualizat: 15-05-2019 13:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Lia Olguța Vasilescu, a lansat un atac-fulger la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere economică de 5% în primul trimestru din 2019, față de același interval din 2018.


Vasilescu spune că Klaus Iohannnis „a fost primul președinte al României care a respins bugetul propriei țări pe motiv că se bazează pe o estimare nerealistă a creșterii economice. Cel nerealist s-a dovedit a fi Iohannis”.


„România continuă să se dezvolte bine în guvernarea PSD. Conform INS, creșterea economică înregistrată pe primul trimestru din acest an este de 5% (față de același interval din 2018), în consens cu prognoza Guvernului.

Este o creștere economică de 4 ori mai mare decât media Uniunii Europene.

De asemenea, față de precedentul trimestru, s-a constatat o accelerare a creșterii economice, cu un avans de 1,3%. Realitatea confirmă din nou că programul PSD funcționează bine. PSD solicită președintelui Iohannis, opoziției, organismelor financiare internaționale și analiștilor din sistemul bancar românesc să își ceară scuze pentru prognozele greșite, care au indus nejustificat o stare de neîncredere în economia românească.

Realitatea a demonstrat de mai multe ori că atunci când Iohannis spune că economia merge rău, trebuie să ne așteptăm că va merge bine! Asta spune tot despre cât înțelege Iohannis din economie.

Așa s-a întâmplat și în acest an, când Iohannis a fost primul președinte al României care a respins bugetul propriei țări pe motiv că se bazează pe o estimare nerealistă a creșterii economice. Cel nerealist s-a dovedit a fi Iohannis.
Prognozele eronate ale analiștilor privind creșterea economică din România:
• Consiliul Fiscal <4%
• Fostul ministrul finanțelor din guvernul Cioloș, Anca Dragu 3,5%
• Comisia Europeană 3,3%
• Fondul Monetar Internațional 3,1%
• Instituțiile de rating: între 3,1% și 3,5%
• Banca Comercială Română 3,1%
• Banca Transilvania 2,8%”, afirmă, pe Facebook, Olguța Vasilescu.

Vezi și

Ordinul se aplică de azi! Schimbarea care vizează milioane de români


Surpriză pentru mii de angajați! Cine sunt cei care primesc bani pentru prezența la muncă

EXCLUSIV Informații noi de la Poliția Română privind intervenția în forță demarată azi: ‘Doar s-a adus’


 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri