Unele ţări au înregistrat creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19 după ridicarea restricţiilor, iar populaţiile trebuie să se protejeze de coronavirus în timp ce autorităţile continuă testarea, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters.
Epicentrul pandemiei se găseşte în prezent în ţări din America Centrală, de Sud şi de Nord, în special în Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris.
"O creştere (a cazurilor), da, am văzut în ţări din toată lumea - nu vorbesc în special despre Europa - atunci când sunt ridicate restricţiile, atunci când măsurile privind distanţarea socială sunt ridicate, oamenii interpretează uneori asta ca 'OK', s-a terminat", a declarat Harris în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
"Nu s-a terminat. Nu s-a terminat până când virusul nu va dispărea", a mai spus Margaret Harris, scrie agerpres.ro.
Referindu-se la demonstraţiile din SUA după uciderea lui George Floyd în urmă cu 10 zile, ea a spus că protestatarii trebuie să ia măsuri de protecţie.
"Cu siguranţă am văzut multă pasiune în această săptămână, am văzut oameni care au simţit nevoia să iasă afară şi să-şi exprime sentimentele", a mai spus ea. ''Îi rugăm să-şi amintească să se protejeze în continuare şi să-i protejeze şi pe ceilalţi", a adăugat ea.
Pentru a evita infectarea, OMS le-a recomandat oamenilor să menţină o distanţă de cel puţin 1 metru, să se spele frecvent pe mâini şi să evite să îşi atingă gura, nasul şi ochii, a mai spus Harris.
Vezi și
EXCLUSIV Avem dovada. Abuz al Poliției în plină stare de urgență
Pensiile vor fi recalculate! Cine beneficiază de măriri
OMS avertizează: Nu s-a terminat până când virusul nu va dispărea
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



