sursa foto:  stiripesurse.ro

OMS avertizează! Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Moderna nu trebuie administrat acestor persoane

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca vaccinul anti-COVID dezvoltat de Moderna să nu fie administrat femeilor însărcinate, cu excepţia cazurilor în care există un risc ridicat de infectare cu noul coronavirus.

Specialiştii OMS au anunţat că vaccinul anti-COVID Moderna nu trebuie administrat femeilor însărcinate, în condiţiile în care sunt aşteptate date cu privire la riscuri. Serul nu ar trebui folosit în timpul sarcinii decât în situaţiile în care beneficiile vaccinării unei femei gravide prevalează asupra riscurilor potenţiale.

Este vorba despre angajaţi din domeniul sanitar care se află în prima linie a luptei anti-COVID şi despre gravide cu comorbidităţi ce prezintă un risc ridicat de a se infecta cu COVID-19, notează Fdanews.com.

De altfel, OMS mai precizează că persoanele cu un istoric de alergii severe la substanţele din compoziţia vaccinului nu ar trebui să se vaccineze cu niciun fel de vaccin dezvoltat prin tehnologia ARN mesager.

Chiar vaccinarea anti-COVID este recomandată persoanelor în vârstă din cauza riscului ridicat de a contracta noul coronavirus care le-ar putea fi fatal, experţii OMS recomandă evaluarea atentă a stării de sănătate în cazul pacienţilor cu comorbidităţi.

De asemenea, vaccinul anti-COVID al Moderna nu ar trebui administrat persoanelor cu vârste sub 18 ani deoarece încă nu au fost publicate rezultate ale studiilor clinic pentru această grupă de vârstă.

La începutul lunii ianuarie, OMS a avertizat că vaccinul Pfizer/BioNTech nu trebuie administrat femeilor însărcinate, în lipsa de informaţii privind riscurile

Companiile farmaceutice nu au inclus femei gravide în testele clinice pentru vaccinurile anti-COVID, însă astfel de studii urmează să fie realizate în lunile următoare.

În urmă cu două zile, Ministerul Sănătăţii a anunţat că femeile gravide, care alăptează sau care plănuiesc să rămână însărcinate se pot imuniza cu vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech şi Moderna, însă este recomandat să consulte medicul specialist înainte de a lua această decizie.

Citește și:

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare