Omul demis de Mihai Tudose, repus în drepturi de Viorica Dăncilă! Ce instituție va conduce

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-04-2018 21:33

Actualizat: 05-04-2018 21:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Omul dat afară de fostul premier Mihai Tudose a fost repus în drepturi, joi, de actualul prim-ministru. Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, astăzi, Viorica Dăncilă l-a numit ca președinte al Autorității care se ocupă de operațiunile petroliere din Marea Neagră pe  Constantin Gheorghe, fost director în Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de Gabriel Comănescu.


Numirea este surprinzătoare în condițiile în care abia a avut loc o schimbare la nivelul acestei funcții.  La 15 martie, fusese numit șef al acestei instituții Iulian Cliseru, soțul Speranței Cliseru, mâna dreaptă a primarului Gabrielei Firea, anunță
hotnews.ro.

La aceeași dată, o altă persoană care a lucrat la GSP, Florin Radu Ciocănelea, a fost numită în funcția de consilier de stat în cabinetul premierului, cu atribuții în domeniul energiei.


Constantin Gheorghe va fi președinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.


Gheorghe a mai condus Autoritatea pană în noiembrie 2017, când a fost schimbat din funcție de premierul de atunci, Mihai Tudose. În locul său fusese numit Iulian Offenberg, pe o perioadă de cinci ani.

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră a fost infiintată în anul 2016. Printre alte atribuții, Autoritatea trebuie să supravegheze respectarea dispozițiilor legale de către operatori și proprietari, inclusiv inspecții, control, investigări și măsuri de punere în aplicare.

Rolul instituției este unul esențial în exploatarea zăcămintelor uriașe de gaze naturale descoperite în Marea Neagră.

Vezi și Orange CONTRAATACĂ! Mutare în FORȚĂ, după ce a aflat că Vodafone vrea să achiziționeze un GIGANT

Veste uluitoare pentru toți utilizatorii de telefonie mobilă: Ce a decis ANCOM

Propunerea care va declanşa un IMENS scandal: Ministrul Finanţelor ‘umblă’ la Pilonul II de pensii
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri