Grupul austriac OMV Petrom SA este pe punctul de a încheia o mega-afacere. Acesta ar putea intra în noul an, stârnind invidia printre marii concurenți de pe piață. Consilul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA preia contractele de furnizare de combustibil de aviaţie încheiate de Eurospeed SRL cu anumite companii aeriene şi alte categorii de beneficiari, ce operează zboruri pe Aeroportul Internaţional Iaşi.
OMV Petrom SA este o companie petrolieră care desfăşoară, în principal, activităţi de explorare şi producţie de hidrocarburi, vânzare de gaze naturale, rafinare ţiţei, vânzare de produse petroliere, precum şi producere şi vânzare de electricitate. Compania îşi desfăşoară activitatea fie direct, fie prin intermediul entităţilor sale afiliate, în România, în Kazahstan (doar explorare şi producţie hidrocarburi) şi în Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova (doar vânzare de produse petroliere).
Eurospeed SRL furnizează combustibil de aviație şi prestează serviciile logistice pentru alimentarea cu combustibil a companiilor aeriene și a altor categorii de beneficiari, ce operează zboruri pe Aeroportul Internațional Iași.
În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei nr. (21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, Autoritatea de concurenţă va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Potrivit comunicatului remis redacției Bugetul.ro, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
Vezi și Gazda gigantului Amazon are planuri mari: Mutarea fără precedent care va aduce mii de locuri de muncă în București și Timișoara
OMV Petrom ar putea da lovitura: Ce super-afacere este pe punctul de a încheia grupul austriac
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Ryanair anulează zborurile spre 13 destinații. Lista curselor care nu vor mai fi efectuate, ce se întâmplă cu biletele

19 octPolitica
Când ar urma să aibă loc alegeri prezidențiale în România. Calendarul firesc, fără varianta de anticipate
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



