Acesta este orașul din România în care prețurile la apartamente au explodat! Sunt mai mari decât în perioada de boom economic, din 2008.
În prezent, preţul de listare al apartamentelor este mai mare decât în perioada de boom, respectiv o medie de 1.480 de euro pe metru pătrat util faţă de 1.280 de euro pe metru pătrat util în perioada similară din 2008, potrivit unei analize a imobiliare.ro.
Este vorba despre Cluj-Napoca.
„Comparativ cu primul trimestru din 2008, Cluj-Napoca este singurul oraş din România care nu numai că a recuperat scăderea de preţ, ba chiar a ajuns la un preţ mediu pe metru pătrat cu 15,2% mai mare decât în urmă cu zece ani. Analiza evoluţiei preţurilor medii ale apartamentelor în ultimii zece ani evidenţiază faptul că localităţile din jumătatea de vest a ţării au recuperat cel mai mult din scăderile de preţ determinate de criza economică”, se arată în analiza respectivă.
La mică distanţă faţă de nivelul din perioada de boom se află o serie de alte oraşe din zona de vest.
În Oradea, spre exemplu, apartamentele sunt cu doar 0,7% mai ieftine decât în T1 2008 şi costă, în medie, 930 de euro pe metru pătrat util (faţă de 940 de euro pe metru pătrat util). Timişoara, pe de altă parte, se află cu 6,5% sub nivelul din 2008, cu o valoare de 1.150 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.220 de euro pe metru pătrat util).
O diferenţă similară, respectiv 6,5%, poate fi observată şi în Arad (de la 720 la 670 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce în Alba Iulia şi Satu Mare apartamentele sunt cu 9,3% şi, respectiv, cu 10,5% mai ieftine decât în urmă cu zece ani – de la 940 la 850 de euro pe metru pătrat util şi, respectiv, de la 720 la 650 de euro pe metru pătrat util.
Spre deosebire de Cluj-Napoca şi Timişoara, Bucureştiul se numără printre oraşele care au recuperat cel mai puţin din scăderile provocate de criză, potrivit datelor Imobiliare.ro.
Cu o diferenţă de 41,8% (de la 2.160 de euro pe metru pătrat util în perioada de boom, la 1.260 de euro pe metru pătrat util în prezent), Capitala este surclasată doar de Piatra Neamţ, unde apartamentele sunt cu 45,3% mai ieftine decât în 2008 (o medie de 670 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.220 de euro pe metru pătrat), precizează zf.ro.
Vezi și Toți românii îl folosesc! Din iulie, acest produs este interzis pe piața din România
Atenție! După cea de 1 mai, românii vor avea încă o minivacanță în luna mai! Când primesc altă zi liberă
Proiect de lege revoluţionar: Ce perioade ar putea fi incluse în stagiul de cotizare la pensie
Acesta este orașul din România unde prețurile la apartamente au explodat! Sunt mai mari decât în perioada de boom
Trending

27 marPolitica
Interdicție clară pentru fiica lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru nu-i permite până la 14 ani

27 marPolitica
Motorina la 4 lei pe litru, în România și fără scumpiri la alimente. Propunere îndrăzneață în coaliție

27 marActual
Carnea de miel, între tradiție și pericol alimentar. Recomandări ANSVSA pentru consum în siguranță

27 marActual
Carrefour îți dă banii înapoi pentru aceste produse, până pe 29 martie. Top 5 reduceri greu de ratat

07:59Entertainment
Călin Donca riscă să rămână fără palatul de milioane de euro. Casa este oricum sub sechestrul DIICOT

27 marActual
[P]Microtranzacțiile: tactică prădătoare sau pâinea de pe masa dezvoltatorilor?

27 marEntertainment
[P]Chiar pot jocurile video să dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor?

27 marActual
[P]Windows 11 și forța de muncă hibridă: crește eficiența sau generează costuri noi?

27 marActual
[P]Colaborări de brand în lumile Roblox
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



