Orban: 'Nu poți să-ți construiești un succes pe cadavre sau pe oameni îmbolnăviți. Este posibil ca unii să-și fi făcut calcule electorale'

Autor: Ion Motea

Publicat: 17-07-2020 08:45

Actualizat: 16-07-2020 23:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a precizat că: ”Nu poți să-ți construiești un succes pe cadavre sau pe oameni îmbolnăviți, iar dacă cineva gândește în felul ăsta, nu mai are ce să caute în viața politică”.


"Este posibil ca unii să-şi fi făcut calcule electorale, mai ales că în PSD urmează un congres, există mai multe tabere, se ştie că între poziţia de la Cameră şi poziţia de la Senat de multe ori sunt diferenţe şi e posibil ca atitudinea de la Senat să fi fost determinată de aceste tensiuni şi de competiţia internă a PSD. Pe mine mă interesează prea puţin acest lucru.

Pe mine mă interesează că am fost lipsiţi, Parlamentul era unica autoritate legiuitoare, în urma deciziei Curţii Constituţionale, iar noi am fost lipsiţi de o lege indispensabilă o bună perioadă de vreme din cauza tergiversării adoptării acestei legi în Senat. (...)

Dacă cineva şi-a făcut calcule electorale şi a fost atât de cinic încât să-şi imagineze că va afecta PNL dacă va creşte numărul de persoane îmbolnăvite, atunci înseamnă că nu mai are ce să caute în viaţa politică, dacă cineva gândeşte în felul ăsta. Pentru că nu poţi să-ţi construieşti un succes pe cadavre sau pe oameni îmbolnăviţi", a declarat Ludovic Orban.


 


 

 


El a adăugat că toate partidele şi toţi liderii politici trebuie să fie responsabili în privinţa epidemiei de COVID-19.


 

 

 


"Eu cred că fiecare partid politic responsabil, fiecare lider care vrea să mai reprezinte ceva în ţara asta trebuie să transmită către cetăţenii români un mesaj de responsabilitate, un mesaj de comportament corect, să fie un exemplu pentru fiecare cetăţean prin modul în care se comportă. Faptul că avem încălcări deliberate şi chiar instigări din partea unor lideri politici la nerespectarea regulilor minimale reprezintă un lucru grav", a mai spus premierul Ludovic Orban.

Citește și:


Destăinuirile unui medic despre sistemul medical: ‘Când murea cineva, foaia de observație era falsificată imediat. Virusul a venit peste noi ca un tsunami’


Venituri uriașe pentru Mugur Isărescu! La cât a ajuns pensia acestui


Ce avere are, în realitate, Ludovic Orban și câți bani a încasat în ultimul an
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri