În ziua în care și-a anunțat demisia din funcția de șef al Apărării Naționale, Vasile Dîncu i-a dat o adevărată lovitură lui Gigi Becali, patronul FCSB.
Mai exact, un ordin semnat de Vasile Dîncu, ca ministru al Apărării, publicat în Monitorul Oficial, ar putea ajuta echipa CSA Steaua să promoveze pe prima scenă a fotbalului românesc.
Conform Ordinului semnat de Vasile Dîncu, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” se poate asocia cu terțe persoane juridice, publice sau private, pentru constituirea unei asociații fără scop patrimonial care să aibă ca obiect participarea la competiții sportive.
Scopul acestei modificări a Regulamentul de organizare și funcționare al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” este să înlăture principala piedică de ordin juridic din calea promovării echipei în prima ligă. E vorba despre interdicția legală ca un club controlat de o entitate de stat (în cazul Stelei – Ministerul Apărării Naționale) să participe la competiția organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), scrie G4Media.ro.
Printr-o asociere cu o terță persoană juridică (firmă, asociație etc) ar apărea o nouă asociație care nu e controlată direct de stat și astfel nu s-ar mai lovi de interdicția menționată, a informat un jurist consultat de G4Media.
Ordinul semnat de Vasile Dîncu în ultima zi la șefia Ministerului Apărării Naționale! Lovitura pe care i-a dat-o lui Gigi Becali
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 03-11-2022 14:41
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



