Parlamentarii au propus acest proiect! Mii de persoane sunt vizate

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 24-11-2018 19:03

Actualizat: 24-11-2018 18:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Românii care dețin gospodării izolate și neracordate la o sursă de curent electric ar putea beneficia de ajutor financiar din partea statului pentru a remedia această situație.


Potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbaterea senatorilor și care stabilește, pe lângă regulile acordării ajutorului, și numele acestui program. Astfel, măsurile destinate electrificării anumitor gospodării se regăsesc în Programul Naţional Prima Lumină.





Așadar, similar cu programele Prima Casă și Prima Mașină, acest proiect le va da posibilitatea familiilor ce au locuințe care nu au fost niciodată racordate la rețeaua electrică și nu au nici mijloacele financiare necesare racordării să primească vouchere cu o valoare de câteva mii de lei. Pentru a se aplica, proiectul are nevoie de votul favorabil al Parlamentului.


Conform proiectului, voucherele vor avea valoarea de 7.000 de lei și vor putea fi folosite pentru racordarea gospodăriilor la rețeaua de energie electrică. Așadar, ele vor putea fi utilizate și pentru achiziția, transportul și instalarea unor panouri fotovoltaice, hidrocentrale de mici dimensiuni, mori de vânt sau alte surse de energie regenerabilă.


De aceste vouchere vor putea beneficia doar persoanele care nu au datorii la bugetul local și au un venit lunar de cel mult două ori venitul minim garantat. Voucherele primite de solicitanți nu vor putea fi vândute sau transmise altor persoane.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri