Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 6 ianuarie, legea care prevede organizarea şi funcţionarea fondurilor pentru pensiile ocupaţionale precum şi stabilirea schemei de pensii ocupaţionale. Acest tip de pensie vine în completarea celorlalte tipuri acordate de sistemul de pensii din România.
"Prin elaborarea cadrului legislativ pentru organizarea şi funcţionarea fondurilor de pensii ocupaţionale se creează premisele pentru obţinerea unei pensii ocupaţionale, suplimentară, distinctă şi în completarea tipurilor de pensii acordate în cadrul sistemelor de pensii din România. Prin prezentul proiect de lege se stabilesc elementele necesare înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora. Componenta de pensii ocupaţionale este prevăzută a fi facultativă", potrivit legii promulgate de şeful statului.
La un astfel de fond de pensii pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori, iar toate informaţiile privind schema de pensii ocupaţionale trebuie furnizate de către angajator, mai arată legea promulgată luni.
În cazul în care un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, acesta are obligaţia să ofere schema tuturor angajaţilor şi să vireze contribuţii. Angajatorul poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru angajaţii săi, pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.

„Totodată, se creează premisele pentru asigurarea unei surse suplimentare de venit din pensii şi se doreşte stimularea şi cultivarea spiritului de economisire pentru bătrâneţe al fiecărui cetăţean", se mai arată în expunerea de motive a actului normativ.
Vezi și:
EXCLUSIV Susținere totală pentru un cunoscut șef de la ANPC: Gabriela Firea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu își dau mâna
EXCLUSIV Guvernul Orban instalează un personaj controversat într-o funcție-cheie: Pagubă de 1 milion de euro
Predoiu aproape 'călcat în picioare' de către procurori
Vești bune pentru români! Din februarie, apare o nouă pensie
Trending

01 aprEntertainment
Dispare o televiziune din România, la 1 aprilie. CNA a dat vestea

01 aprActual
Laptele problematic, în vizorul autorităților. De unde să nu cumpărați alimente lactate, conform ANSVSA

01 aprActual
Când scăpăm de „iarna” din primăvară. Șefa ANM a făcut anunțul

01 aprPolitica
Diana Șoșoacă și expertiza psihiatrică. Primele declarații: „Aș câștiga alegerile prezidențiale din primul tur”

01 aprActual
Program special de Paște în București: Când se închid supermarketurile și ce mall-uri rămân deschise

01 aprActual
RAR te ajută să pui GPL pe mașină. Un plin te costă doar 250 de lei
Articole Similare

01 aprActual
RAR te ajută să pui GPL pe mașină. Un plin te costă doar 250 de lei

01 aprActual
Când scăpăm de „iarna” din primăvară. Șefa ANM a făcut anunțul

01 aprActual
Program special de Paște în București: Când se închid supermarketurile și ce mall-uri rămân deschise

01 aprActual
Laptele problematic, în vizorul autorităților. De unde să nu cumpărați alimente lactate, conform ANSVSA

31-03-2026 15:17Actual