După recalculare, cei care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor beneficia de o indemnizaţie, pe noua formulă de calcul a pensiei
. În situația în care suma rezultată din recalculare este mai mică decât indemnizația socială minimă, ei pot opta să primească indemnizația socială minimă în locul pensiei recalculate.
Altfel spus, după noua lege a salarizării se va permite ca românii care au sub 15 ani de cotizație să aleagă între pensia minim garantată pe baza contributivităţii şi o indemnizaţie socială. Ca să beneficieze de această opțiune, aceștia trebuie să-și exprime alegerea cu trei luni înainte de aplicarea legii. La ora actuală, peste un milion de români primesc pensia minimă garantată de 640 de lei.
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
conform noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeşte 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. Se ajunge astfel la departajări clare, în funcţie de numărul de ani lucraţi: cel cu 13 ani primeşte o pensie de 1.032 lei în 2021, cel cu 19 ani - 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime - 1.560 lei.
Pensiile nu vor mai fi la fel pentru toți! Cine sunt cei care vor primi indemnizație în locul pensiei
Trending

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

18 octActual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

18 octPolitica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

18 octActual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octEconomie
Șeful ANAF, dezvăluiri fără perdea despre industria de videochat din România. Câți bani se câștigă, doar din sursele declarate

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

18 octActual
Produsele pe care Auchan te lasă să le cumperi la jumătate de preț, dacă dai baterii la schimb. Campanie inedită de reciclare
Articole Similare

18 octEconomie
Șeful ANAF, dezvăluiri fără perdea despre industria de videochat din România. Câți bani se câștigă, doar din sursele declarate

18 octEconomie
Conturile de economii pentru pensionare. Cum ar urma să funcționeze și ce beneficii aduc

18 octEconomie
Cât te costă Crăciunul și Revelionul la munte la final de 2026. Prețurile cerute la cazare au crescut semnificativ

18 octEconomie
Măsuri de urgență la Dacia Mioveni. Producția a scăzut semnificativ, odată cu cererea de piață

18 octEconomie



