Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi cu amabasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm. Întâlnirea s-a desfășurat pe parcursul unei ore, timp în care, cei doi au discutat subiecte precum aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), despre vize, dar şi despre menţinerea a 2% din PIB de către România pentru Apărare.
Premierul are și un obiectiv foarte ambițios. Aceasta dorește ca țara noastră să devină producător de armament pentru întreaga zonă.
"A fost o întâlnire foarte bună, o întâlnire punctuală. Am ridicat diferite probleme care vizează România. Am vorbit despre România să fie membru OCDE şi susţinerea SUA, am vorbit despre viză pentru români. Am vorbit despre investitorii americani în România, despre menţinerea procentului de 2% (din PIB – n.r.) pentru Apărare. În acelaşi timp, am pus şi problema ca România să devină producător de armament pentru întreaga zonă. În toată discuţia am încercat să am o abordare care să susţină România şi o colaborare foarte bună cu SUA pe parteneriatul strategic”, a afirmat premierul Dăncilă.
Vezi și Lidl anunță o schimbare de proporții: Ce mutare pregătește gigantul de la 1 martie
Surpriză de proporții! Ce sumă uluitoare vrea statul să ofere copiilor născuți după 1 ianuarie 2018
Lovitură usturătoare pentru șoferi: Pentru ce riscă, mai nou, închisoarea
Plan ambițios pentru România: Ce și-a propus premierul Viorica Dăncilă
Trending

10:02Entertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

18:13Entertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

19:57Politica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21:40Economie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

14:14Actual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



