Pneumologul care l-a criticat pe Raed Arafat îi cere doctorului Flavia Groșan să facă publică schema de tratament: 'Nu trebuie ținută secretă'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 19-03-2021 17:43

Actualizat: 19-03-2021 19:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Doctorul Sorin Bivolaru, cel care a criticat măsurile impuse de șeful DSU, Raed Arafat, în privința stopării pandemiei, îi cere medicului Flavia Groșan să facă publică schema de tratament pe care le-o aplică pacienților săi.


Din păcate, nu am avut posibilitatea să urmăresc dezbaterile publice pe tema ”schemei de tratament” folosită de doamna Dr. Flavia Groșan, însă vreau să punctez două aspecte:
1. Dacă doamna Dr. Flavia Groșan a reușit să găsească o formulă terapeutică care duce la vindecarea cu succes a pacienților cu COVID19, fără a fi necesară spitalizarea lor, nu pot decât să mă bucur și să o felicit, dar înainte de bucurie și felicitări, consider că e datoria morală a doamnei doctor, să facă publică schema de tratament, astfel încât, toți pacienții din România internați în spitale, să poată beneficia de tratamentul salvator.

O invit public pe doamna doctor, să explice tuturor pacienților cu COVID19 internați în spitale și în secțiile de ATI, cât și familiilor acestora, cum că, deține o formulă terapeutică cu eficiență de 100%, dar nu o face publică, ci o păstrează la secret, doar pentru pacienții domniei sale.

Repet, dacă a găsit formula terapeutică vindecări cu succes a pacienților cu COVID, fără a fi necesară spitalizarea, această schemă nu trebuie ținută secretă, ci trebuie făcută publică. Pandemia e în plin avânt, iar o formulă salvatoare, ar reduce suferința multor oameni și mai mult decât atât, ar conduce la scăderea bruscă și rapidă a numărului de decese datorate infecției cu SARS COV2.

2. Continui să condamn afirmațiile doamnei doctor privitor la faptul că medicii din spitalele COVID omoară pacienții tratându-i după ”protocolul recomandat de MS”. Iată încă un motiv în plus, pentru care doamna doctor are obligația morală, față de toți pacienții bolnavi de COVID19, să facă publică schema de tratament cu eficiență de 100%.
Bine și foarte bine de știut!
1. Niciun pacient nu este obligat în spitale din România să primească tratamentul recomandat de medic, la fel cum niciun pacient din România, nu este internat fără să-și exprime acordul.
2. Pacienții au posibilitatea să scrie în F.O. că nu doresc să le fie administrat tratamentul X sau Y, la fel cum își exprimă în scris acordul sau refuzul pentru internare, anestezie, operație sau alte manevre medicale invazive.
Pe scurt, dacă pacientul este de acord să primească un tratament îl primește, dacă nu e de acord, trebuie doar să semneze că-și asumă, la fel cum face și medicul care-l tratează, semnează și parafează.”, spune medicul pneumolog.

Dr. Flavia Groșan a anunțat că nu-și va face publică schema de tratament


Într-o postare pe pagina de socializare, făcută joi seara, Flavia Groșan a anunțat că nu-și va face publică schema de tratament.

„Prieteni, sunt putin naucita. Cum e posibil ca o schema terapeutica logica, ieftină, in jur de 100 ron, cu medicamente aflate in nomenclatorul ANM si MS, care pot fi compensate, poate sa determine asemenea furtuna mediatica. Incredibil. Cred ca mai mult enervează ca n o fac publica. Si n am s o fac.
PS Beatrice Mahler, hai ca ma cunosti. Știi foarte bine, ca nu folosesc Ivermectina, Dexametazona si Azitromicina”, a spus, pe Facebook, Flavia Groșan.

Vezi și

Situație îngrijorătoare! România ar putea să cunoască cea mai mare creștere a prețurilor la alimente din ultimii ani



Vești importante! Mii de pensionari sunt direct vizați! Ce se va întâmpla cu aceste sume de bani


Răsturnare de situație! Flavia Groșan nu a vindecat 100% din pacienții Covid: Există numeroase persoane care au ajuns în stare gravă la spital
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri