Poliția n-a iertat pe nimeni, în ultima zi a vacanței de Revelion! Mii de persoane, amendate în ultimele 24 de ore! Peste 1.000 au fost turnate prin apel la 112

Ministerul Afacerilor Interne anunță că, în ultima zi a vacanței de Revelion, s-au dat peste 4.000 de amenzi.

Poliția și Jandarmeria au intervenit pentru gestionarea a 2.000 de sesizări primite prin 112, dintre care doar aproximativ 76% s-au confirmat, informează purtătorul de cuvânt al MAI, comisarul-șef de poliție Monica Dajbog.

În ultima zi a minivacanței prilejuite de Revelion, aproximativ 24.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați la nivel național pentru a proteja cetățenii.

În dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice au fost angrenați peste 8.600 de polițiști și 3.000 de jandarmi. S-a intervenit pentru gestionarea a 2.000 de sesizări primite prin 112, dintre care doar aproximativ 76% s-au confirmat.

Echipajele de poliție au organizat 630 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate 7.875 de fapte contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 2,5 milioane de lei.

De asemenea, polițiștii au început cercetările cu privire la 570 de posibile infracțiuni, în cazul a peste 20% dintre acestea cercetările fiind începute din oficiu.

În ultimele 24 de ore, au fost prinși în flagrant 82 de autori de infracțiuni care au săvârșit 85 de fapte penale și au fost depistate 4 persoane urmărite național sau internațional.

În ultima zi de minivacanță, pe drumurile publice au fost mobilizate efective suplimentare de polițiști rutieri pentru a se asigura că românii care au petrecut aceste zile libere departe de localitatea de domiciliu, se întorc în siguranță acasă. Polițiștii rutieri au acordat o atenție deosebită depistării conducătorilor auto care reprezentau un posibil pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

În urma acțiunilor desfășurate au fost reținute 432 de permise de conducere și 99 de certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu polițiștii locali și reprezentanții celorlalte autorități au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară.

Au fost desfășurate aproximativ 1.300 de acțiuni de control la peste 3.700 de operatori economici, 190 operatori transport persoane și 8.200 obiective de interes, dintre care 2.840 de restaurante, terase și fastfood-uri.

De asemenea, au fost verificate peste 65.400 de persoane

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate aproximativ 4.300 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 842.000 de lei.

Aproximativ 3.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și 705 sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația persoanelor.

S-au mai aplicat sancțiuni pentru nerespectarea distanțării fizice, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea ori a celor privind participarea/organizarea la/de evenimente, precum și pentru încălcarea regulilor privind organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane.

La linia telefonică TEL VERDE la care pot fi sesizate situațiile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară, au fost primite 16 apeluri, care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 9 județe.

S-au primit, de asemenea, 3 sesizări însoțite de imagini foto/video care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a unui județ.

Cele mai multe sesizări făceau referire la nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice”, a declarat Monica Dajbog.

Vezi și

Bătaie de joc? Clotilde Armand trebuie să dea explicații! Parcul Elisabeta Rizea, inaugurat de Armand pe final de 2020, se află în litigiu?

Mare atenție, șoferi! Au loc schimbări importante în acest an

Previziune sumbră a unui cunoscut economist: ‘Multe companii vor căuta să își reducă schemele de personal. Presiunea pe angajați va crește’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare