Facem precizarea că ambele victime au murit în luna martie a acestui an, până la această oră nefăcându-se vreo legătură între cazul de față și decese.
„Trimitere în judecată nouă agenți de poliție - lipsire de liberate în mod ilegal, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, fals intelectual și favorizare a făptuitorului.
Ca urmare a interesului public manifestat anterior, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 09.07.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a nouă agenți de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Secția 16, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de liberate în mod ilegal, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, fals intelectual și favorizare a făptuitorului.
Dintre cei nouă inculpați, unul este cercetat în stare de arest preventiv, doi în stare de arest la domiciliu, iar ceilalți șase sub măsura controlului judiciar”, transmite PT București.
Vezi și EXCLUSIV Dumitru Coarnă, audiat în dosarul șefului Poliției Prahova! Fostul șef SNPPC a fost cel care a depus plângerile penale de la care a pornit anchetarea lui Marian Iorga
Ce s-a întâmplat
În baza mijloacelor de probă administrate în cauză, procurorii au stabilit următoarea situație de fapt:
La data de 01.09.2020, in jurul orelor 01.45, inculpații făceau parte dintr-un filtru de poliție organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din mun. București, context în care au fost abordați de persoanele vătămate G.M.I. și G.T.N., care le-au adresat reproșuri cu privire la nepurtarea măștilor de protecție în contextul epidemiologic SARS-COV2.
În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproșurile adresate, șase dintre inculpați, având asupra lor armamentul din dotare, au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătușând-o și transportând-o împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia mun. București, sectorul 4.
În locația respectivă, trei dintre inculpați au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. În tot acest timp, trei dintre agenții de poliție, deși nu au participat în mod activ la aplicarea loviturilor, au urmărit impasibili agresiunile la care a persoana vătămată era supusă de către colegii lor, neintervenind pentru oprirea acestora, deși în virtutea atribuțiilor de serviciu aveau obligația de a interveni pentru protecția persoanelor vulnerabile. Totodată, unul dintre inculpați a supus persoana vătămată unor tratamente degradante.
După exercitarea actelor de violență, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran.
În același timp, alți doi inculpați au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00.
Astfel, după încătușarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, nu înainte de a pulveriza spray lacrimogen în habitaclul autoturismului.
Ulterior, au transportat-o fără vreo justificare legală în zona Zețari din București, sectorul 5, unde au descătușat-o și abandonat-o pe o stradă întunecată.
Polițiștii au încercat să ascundă că i-au torturat și umilit pe cei doi bărbați
Pentru a crea aparența unui comportament violent al victimelor și a justifica astfel conduita agenților de poliție, unul dintre inculpați a aplicat sancțiuni contravenționale fiecărei persoane vătămate, atestând în mod nereal cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de contravenție că acestea au fost depistate în timp ce tulburau ordinea și liniștea publică.
Pe parcursul desfășurării urmăririi penale, un agent de poliție din cadrul aceleiași secții, acționând în beneficiul unuia dintre agresori, i-a acordat ajutor în mod repetat, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerii sale la răspundere penală.
Prin rechizitoriu s-a dispus și clasarea cauzei față de un alt agent de poliție din cadrul DGPMB Secția 16, probele administrate în cursul urmăririi penale relevând că acesta nu a participat la săvârșirea infracțiunilor.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, în vederea efectuării procedurii de cameră preliminară și judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


















