Victor Ponta a părut de neoprit sâmbătă seara, când a avut loc o conferință de presă în sediul Pro România Ploiești. Acesta l-a acuzat pe Dragnea că a fost protejat de Kovesi.
Ponta a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că ceea ce s-a întâmplat la DNA Ploieşti „e o ruşine pentru justiţia din România".
„Nu s-a destructurat singur (grupul infracţional care s-ar fi format la DNA Ploieşti şi care este anchetat de Secţia pentru investogarea infracţiunilor comise de magistraţi - n.r.). A fost destructurat în primul rând prin acţiunea unor oameni din mass-media. Dragnea n-a făcut nimic. Nu ştiu dacă remarcaţi, dar toţi am fost cercetaţi şi inculpaţi la Ploieşti, mai puţin Dragnea. Nu e o întâmplare. Doamna Kovesi domnul Marius Iacob, care păstoreau DNA Ploieşti, l-au protejat pe Dragnea. Restul toţi am avut dosarela Ploieşti, Dragnea niciunul. Nici nu cred că a fost chemat vreodată, dacă nu mă înşel. Nu ştie unde e sediul, eu îl ştiu, l-am tot văzut pe zece ori" a spus Victor Ponta.
Acesta a menţionat că ceea ce s-a întpmplat la DNA Ploieşti nu poate justifica însă abandonarea luptei împotriva corupţiei.
„E o ruşine pentru ideea de justiţie din România. Am fost procuror, eu cred că există abuzuri în fiecare sistem, părţi rele pe care trebuie să le vindeci. În medicină, în educaţie sunt medici, profesori răi. Nu distrugi sistemul. Nu închizi toate şcolile pentru că doi profesori sunt răi, nu închizi toate spitalele pentru că trei medici greşesc. Nu distrugi ideea de instituţie anticorupţie pentru că Portocală, Onea şi ceilaţi într-adevăr au comis abuzuri. Îi sancţionezi pe respectivii drastic, n-au păţit deocamdată, nimic, fie vorba între noi, după care laşi sistemul să funcţioneze" a mai spus Ponta.
Citește și:
EXCLUSIV Creștere spectaculoasă! Cum i-a explodat salariul lui Carmen Dan
ANAF a făcut anunțul! Se aplică luna aceasta
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Ponta este pornit împotriva lui Liviu Dragnea! Acuzații fără precedent la adresa liderului PSD
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



