Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a vorbit despre declaraţiile pe care le-au făcut poliţiştii audiaţi astăzi. Este vorba despre cei care au vorbit cu Alexandra la 112. Avocatul susţine că ce au spus aceştia nu coincide cu ce s-a dat public în raportul MAI.
Mai mult, avocatul Tonel Pop spune că Alexandra putea fi găsită instantaneu prin informaţiile pe care ea le-a oferit la telefon.
''Ceea ce s-a întâmplat acolo e foarte grav. Mult mai grav decât a apărut iniţial pe presă. Alexandra a dat mai multe detalii decât apar în acel raport. Detaliile, speranţa şi probabilitatea să fie găsită prin datele pe care le-a furnizat această fetiţă erau mult mai mari decât ce s-a auzit şi ce s-a înţeles până acum din presă. Fetiţa asta, ca şi Luiza, a dat date prin care putea fi găsită aproape instantaneu, care nu sunt încă cunscute. Aceste lucruri apar în declaraţiile polţiştilor care au fost audiaţi cred şi de către Secţia Specială de Investigare a Magistraţilor şi alte lucruri lipsesc din ce s-a spus public, care de fapt intoxicau informaţiile privind acel raport al MAI aşa cum a fost dat presei. Nu coincid cu situaţia descrisă de poliţişti. Nu au vorbit doi poliţişti cu Alexandra, ci trei după ce s-a terminat apelul de la 112'', a precizat avocatul, informează antena3.ro
Vezi și
EXCLUSIV Dimitru Coarnă dezvăluie mutarea pe care o pregătește Guvernul: “Vrea să subordoneze total Poliția”/Legea pe care vrea să o schimbe șeful MAI
EXCLUSIV Bătaie de joc în privința repatrierii celui mai temut interlop! Cine blochează extrădarea lui Ghenosu
Mugur Isărescu în corzi! I se va tăia din pensie
Precizări făcute de Tonel Pop! 'Ceea ce s-a întâmplat acolo e foarte grav'
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



