Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a afirmat, joi, că patrulele de Poliție vor fi mai atene în week-end, cu privire la aglomerarea din magazine.
El a spus, joi, pentru AGERPRES, că un ghid de bune practici pentru evitarea aglomerării, realizat împreună cu organizaţiile retailerilor, va fi disponibil pentru magazine.
Stoica a precizat că acest ghid este necesar pentru ca măsurile în vigoare privind limitarea răspândirii SARS-CoV-2 să se implementeze eficient.
„Măsurile sunt obligatorii, depinde acum fiecare cum le implementează sau dacă le implementează şi atunci trebuie să ne asigurăm că ele se implementează în mod eficient, că am văzut că au existat în unele locuri aglomeraţii şi poate că magazinele mici nu au capacitatea, de exemplu, să facă analize de genul acesta şi atunci venim în sprijinul lor.
Marile magazine, de regulă, nu au probleme, pentru că au capacitatea de a implementa tot felul de metode şi cineva se ocupă special de aceste lucruri şi acolo nu au fost probleme. În schimb, în magazinele mai mici au fost probleme tocmai pentru că genul acesta de activitate pentru ei înseamnă un efort suplimentar şi cumva i-am scutit de un efort”, a explicat Alin Stoica.
Prefectul a avut o întrevedere online, miercuri, cu reprezentanţii retailerilor pe tema evitării aglomerării în magazine şi a precizat că aşteaptă feedback-ul acestora privind ghidul de bune practici.
El a subliniat că magazinele nu sunt obligate să folosească o anumită strategie împotriva aglomerării.
„În urma discuţiilor, am înţeles care sunt problemele practice şi împreună cu dumnealor am stabilit că trebuie să existe flexibilitate şi atunci fiecare magazin îşi alege metoda proprie pe care o consideră cea mai bună, important e să se evite aglomerarea”, a menţionat Alin Stoica.
Potrivit acestuia, patrulele vor fi mai atente în week-end privind posibile aglomerări din magazine.
„Există tot timpul patrule pe străzi, dar va fi atenţia un pic mai mare pe zona aceasta în week-end, pentru că acolo este problema”, a adăugat prefectul.
Miercuri, după întrevederea cu reprezentanţii retailerilor, Alin Stoica declara că magazinele îşi vor informa clienţii privind capacitatea pe care o au, iar una dintre opţiunile pe care le au la dispoziţie pentru evitarea aglomerării este accesul limitat la numărul coşurilor de cumpărături.
Prefectul menţiona că, în momentul în care se va atinge capacitatea maximă, clienţilor nu li se va mai permite să intre în magazin până când acesta nu se va mai elibera. Magazinele care au contoare electronice puse în funcţiune le vor menţine, celelalte vor avea doar obligaţia de a afişa care este numărul maxim de clienţi, preciza el.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, începe marea vânătoare! Patrulele de Poliție vor fi mai atente în week-end
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

13:00Social
Schimbare pentru pensionarii din România. Taloanele de pensie ar urma să fie modificate pentru unii seniori

18:00Social
Secretul nordicilor prin care ții căldura în casă. Metoda care poate reduce pierderile de căldură

15:00Social
Când ajung noile taloane mov la seniori. CNPP a anunțat cine le va primi
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



