alin stoica

sursa foto:  agerpres.ro

Prefectul Capitalei, Alin Stoica: ‘Prelungirea stării de alertă se va lua în calcul după ce vor expria cele 30 de zile prevăzute în hotărâre’

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat într-o intervenție pentru B1 TV cum vor verifica autoritățile dacă măsurile de protecție sanitară vor fi respectate în timpul participării la evenimentele private sau publice. Noi măsuri de relaxare intră în vigoare sâmbătă, la miezul nopţii, odată cu prelungirea stării de alertă pentru următoarele 30 de zile.

“Organele de ordine vor verifica dacă sunt respectate măsurile, respectiv capacitățile maxime ale spațiilor unde se desfășoară diverse activități economice sau evenimente. De asemenea, există o discuție cu privire la cum anume se pot verifica persoanele care au fost vaccinate.

Există această informație în bazele de date, este o chestiune tehnică și se discută între DSP și Poliție, pentru a permite agenților de ordine să verifice, așa cum se verifică și la centrele de vaccinare și la evenimentele care au avut loc la Operă și la Teatrul Național, s-a verificat pe baza buletinului persoanele care au fost vaccinate”,a  declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Acesta a explicat că este posibil ca la o nuntă sau la un botez să vină autoritățile să verifice participanții.

Întrebat care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare, prefectul Capitalei a precizat:

“Se prelungește starea de alertă pe cel 30 de zile. Modificările sunt relativ puține: participarea la nunți, botezuri cu o capacitate mai mare și până la ora 2 în cazul restaurantelor. O noutate, pe data de 28, pentru unul dintre meciuri, anume optimile care se vor desfășura în București, al patrulea din cele 4 meciuri care se desfășoară în cadrul Euro 2020 în București, la această competiție va fi permis accesul până la 50% din capacitatea stadionului, spre deosebire de celelalte meciuri unde e permisă până la 25%. Această suplimentare de până la 50% este permisă persoanelor vaccinate.

Prelungirea stării de alertă se va lua în calcul după ce vor expria cele 30 de zile prevăzute în hotărâre. Este posibil de la 1 iulie, dacă lucrurile vor arăta bine, să existe măsuri suplimentare de relaxare. Deocamdată, nu se ia în calcul renunțarea la măștile în spațiile închise”, a declarat Alin Stoica, conform cu b1.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare