Boris Johnson, premierul Marii Britanii, susține că Europa este acum martora unui „dezastru în desfăşurare”. De asemenea acesta a spus că invazia Rusiei asupra Ucrainei este „mai alarmantă decât previziunile", conform Reuters, citat de news.ro
„Este clar că Vladimir Putin este pregătit să folosească tactici barbare şi nediscriminatorii împotriva civililor nevinovaţi pentru a bombarda clădirile, pentru a lovi cu rachete blocurile, pentru a ucide copii, aşa cum vedem, în număr tot mai mare”, a adăugat el.
În cadrul întâlnirii cu omologul său polonez la Varşovia, prim-ministrul britanic a adus un omagiu pentru „leadershipul şi curajul” de care a dat dovadă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre care a spus că a „inspirat şi mobilizat” lumea.
Johnson a mai subliniat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a subestimat „dorinţa înflăcărată a poporului ucrainean de a-şi apăra şi proteja propria ţară”.
„Sunt absolut convins - sunt mai convins ca niciodată - pe măsură ce acest conflict îngrozitor progresează, că Putin va eşua. Cred că Putin trebuie să eşueze şi vom reuşi să protejăm şi să păstrăm o Ucraină suverană, independentă şi democratică”, a continuat premierul britanic.
Referitor la sancţiunile economice impuse Rusiei de către Europa, Johnson a spus că reprezintă „unul dintre cele mai drastice pachete de sancţiuni impuse vreodată împotriva oricărei ţări în ultimele decenii”. „Este clar că are deja un efect dramatic. Suntem pregătiţi să intensificăm eforturile şi să continuăm atât timp cât este nevoie”, a conchis el, scrie news.ro
Premierul Marii Britanii aruncă 'bomba': Invazia Ucrainei este mai alarmantă decât previziunile făcute
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



