nicolae ciuca 2

sursa foto:  news.ro

Premierul Nicolae Ciucă: ‘Încurajez industria nucleară românească și experții români să contribuie la dezvoltarea acestor etape preliminare, cu respectarea celor mai înalte standarde de siguranță nucleară’

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România confirmă soliditatea parteneriatului strategic dintre cele două ţări, iar dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creşterea economică.

„Vestea excelentă a preşedintelui SUA, Joe Biden, confirmă succesul eforturilor de cooperare dedicate dezvoltării programului nuclear civil naţional, pas esenţial pentru atingerea ţintelor de decarbonizare şi asigurarea independenţei energetice a României. Anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, este o confirmare a solidităţii parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, care, devine tot mai aprofundat şi în dimensiunea sa dedicată cooperării energetice.

Decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România este componentă esenţială a dezvoltării programului nuclear civil naţional”, precizează Ciucă într-o declaraţie de presă transmisă duminică.

Potrivit premierului, utilizarea noului tip de tehnologie SMR va contribui, alături de construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, la întărirea profilului energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare asumate.

„Mai mult, dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creşterea economică, atât prin revitalizarea lanţului de furnizori, cât şi prin poziţionarea României ca lider regional al acestei industrii. Tehnologia reactoarelor modulare mici, dezvoltată de compania americană NuScale, respectă cele mai înalte standarde de siguranţă nucleară. Acest factor este vital în contextul în care energia nucleară este pilon fundamental prin care putem obţine energie curată, la costuri accesibile pentru cetăţenii români şi pentru economia naţională. Încurajez industria nucleară românească şi experţii români să contribuie la dezvoltarea acestor etape preliminare, cu respectarea celor mai înalte standarde de siguranţă nucleară”, a mai spus prim-ministrul.

Nicolae Ciucă punctează că producerea energiei nepoluante, ieftine şi stabile reprezintă viitorul, iar prin tehnologia SMR „viitorul este acum şi în România”.

„Guvernul va continua să susţină proiectele dezvoltate de Nuclearelectrica, de companiile energetice strategice Transgaz şi Romgaz, care, alături de cele implementate de mediul privat vor transforma România într-un stat independent energetic, furnizor de securitate energetică la nivel regional. Valorificarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, cele deblocate prin noua lege off-shore, investiţiile în energie regenerabilă, cu finanţări disponibile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fondul pentru Modernizare, înseamnă stabilitate energetică pentru cetăţenii români şi mediul economic naţional”, a adăugat premierul Ciucă.

Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power LLC (Tigard, Oregon) vor oferi 14 milioane de dolari pentru susţinerea studiilor de inginerie şi proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale cu tehnologie SMR (Small Modular Reactor, reactoare modulare mici), prima de acest fel, a anunţat Casa Albă duminică pe site-ul său.

Bazându-se pe eforturile guvernului SUA, inclusiv pe sprijinul din partea Departamentului de Comerţ şi pe asistenţa tehnică din partea Departamentului de Stat şi a Agenţiei americane pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA), această investiţie urmăreşte să mobilizeze un efort de mai multe miliarde de dolari şi să pună în valoare ingeniozitatea SUA în sectorul nuclear avansat, să accelereze tranziţia către energia curată, să creeze mii de locuri de muncă şi să consolideze securitatea energetică a Europei, respectând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de siguranţă, securitate şi neproliferare nucleară, se spune în comunicatul Casei Albe.

Acesta este unul dintre proiectele emblematice ale Parteneriatului pentru infrastructura globală (PGII) ce va fi lansat oficial la summitul liderilor G7 de la Schloss Elmau, Germania, programat să se desfăşoare în perioada 26-28 iunie. Prin intermediul PGII vor fi mobilizate sute de miliarde de dolari ”pentru a furniza o infrastructură durabilă şi de calitate care să facă o diferenţă în viaţa oamenilor din întreaga lume, să consolideze şi să diversifice lanţurile noastre de aprovizionare, să creeze noi oportunităţi pentru lucrătorii şi întreprinderile americane şi să promoveze securitatea noastră naţională”, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare