La 21 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj partenerului strategic american.
România a fost si rămâne solidară Statelelor Unite ale Americii, a punctat premier Ciucă, într-un mesaj postat pe pagina de socializare duminică.
„Au trecut 21 de ani de la atacurile teroriste care au însemnat șoc, teamă și durere pentru întreaga lume. Tragedia națiunii americane, împărtășită de întreaga planetă, a lovit în fibra libertății și democrației – încrederea și respectul față de celălalt.
Cinstim memoria celor care au plecat dintre noi și suntem alături de supraviețuitorii și salvatorii atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Aceste peste două decenii au însemnat o tranziție lungă și anevoioasă de la șoc și teamă până la echilibru și solidaritate: între cetățenii planetei și între națiunile lumii.
Soliditatea comunității internaționale a fost dovedită din nou prin modul concertat în care amenințările la adresa păcii și securității internaționale au fost adresate, într-o luptă necontenită împotriva terorismului și pentru protejarea democrației.
România a fost si rămâne solidară Statelelor Unite ale Americii.
Militarii noștri, în misiuni dintre cele mai complexe, au dovedit profesionalism și dedicare, contribuind la apărarea păcii și valorilor democratice. În cele mai importante misiuni, în Irak și Afghanistan, militarii români au fost solidari față de partenerul american, luptând alături de societățile democratice împotriva terorismului și pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Camarazilor mei le sunt recunoscător și încă o dată le mulțumesc!
Spiritul lor de sacrificiu ne inspiră și astăzi când trăim din nou în realitatea războiului din apropierea granițelor. Iar exemplul lor ne arată că solidaritatea și umanitatea sunt cheia către poarta securității regionale și globale.
Parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pivot pentru stabilitatea în regiune și pe continent, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este acum un teritoriu securizat, un stat care are capacitatea să-și apere cetățenii și teritoriul în această perioadă dificilă, să fie linie de siguranță a Uniunii Europene.
Lecția celor 21 de ani, în care toate societățile democratice s-au coalizat împotriva terorismului, ne este călăuză pentru conviețuirea în pace și siguranță”, a transmis premierul.
Premierul Nicolae Ciucă, la 21 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie: România a fost si rămâne solidară Statelelor Unite ale Americii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 11-09-2022 10:15
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

26 octEconomie
A crescut prețul gazului. De când ar putea să se scumpească și facturile de la furnizori

26 octSocial
ANM anunță furtuni în România, zilele următoare. Zonele vizate de vreme rea

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



