nicolae ciuca 1

sursa foto:  gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă: ‘Să păstrăm vie amintirea deţinuţilor politic anticomunişti’

Premierul României, generalul (r) Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei deţinuţilor politic anticomunişti din perioada 1944-1989.

Cu această ocazie, premierul Ciucă le-a amintit românilor de curajul luptătorilor anti-comuniști, care au ajuns să fie torturați cu bestialitate în închisorile regimului comunist.

Șeful Guvernului a precizat că „avem responsabilitatea de a educa tinerele generaţii în spiritul adevărului şi de a le transmite respectul faţă de valorile şi principiile democratice”.

Mesajul integral al premierului Ciucă:

Onorăm astăzi memoria tuturor deţinuţilor politici anticomunişti, acei oameni curajoşi şi demni care s-au opus, cu toată tăria şi într-un mod democratic, dictaturii, luptând pentru libertate şi adevăr. Jertfa lor a făcut posibilă eliberarea din lanţurile tiraniei, deschizându-ne drumul către democraţie şi progres.

În închisorile şi lagărele comuniste, deţinuţii politici au cunoscut faţa hidoasă a unui regim criminal şi odios, fiind supuşi unor suferinţe greu de imaginat ce au lăsat răni adânci. Bestialitatea cu care au fost torturaţi le-a marcat, pentru totdeauna, trupurile şi sufletele, dar nu le-a pervertit spiritele, care au rămas vigilente şi profund ataşate valorilor fundamentale. Negura acelor vremuri a fost luminată de speranţa că dictatura va fi învinsă, iar adevărul şi dreptatea vor triumfa.

Regimul comunist a însemnat teroare, minciună, represiune, umilinţă, disperare, sărăcie, în definitiv, un univers apocaliptic ce le-a răpit românilor, pentru aproape jumătate de secol, şansa modernizării şi dezvoltării. Lecţiile istoriei trebuie învăţate, cei vinovaţi de crime şi abuzuri pedepsiţi, iar modelele de rezistenţă democratică din perioada comunistă trebuie să ne inspire acţiunile. Avem responsabilitatea de a educa tinerele generaţii în spiritul adevărului şi de a le transmite respectul faţă de valorile şi principiile democratice.

România a făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte asumarea acestei pagini dureroase din istoria naţională şi este absolut necesar ca eforturile să continue în aceeaşi direcţie. Nu trebuie să uităm niciodată experienţa sinistră a totalitarismului, iar politicile memoriei au obiectivul de a prezenta, fără idealizări, faptele.

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem martorii ororilor care sunt generate de agresiunile revizioniste, de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a normelor dreptului internaţional şi a demnităţii umane. În faţa acestui afront nejustificat la adresa păcii, stabilităţii şi democraţiei, acţiunile noastre converg spre sancţionarea tuturor acestor abuzuri şi promovarea valorilor umanităţii.

Să păstrăm vie amintirea deţinuţilor politici anticomunişti şi să apărăm, cu toată determinarea, valorile şi principiile democratice în care aceştia au crezut şi care reprezintă pilonii României de astăzi!

Nicolae-Ionel Ciucă,
Prim-ministru al României”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare