Pedro Sanchez acuză Rusia de crime de război după bombardarea de spitale de către forţele ruse în Ucraina, unde o maternitate a fost lovită miercuri în Mariupol. În urma atacului au rezultat trei morţi, între care o fetiţă, şi 17 răniţi, scrie agerpres.ro
"Vedem cum bombardează spitale. Atacă direct societatea civilă fără vreo diferenţiere, încălcând făţiş drepturile omului şi foarte probabil comiţând crime de război, iar aceste crime de război nu pot rămâne nepedepsite", a declarat Sanchez în cursul unei vizite într-un centru de primire a refugiaţilor ucraineni la Pozuelo de Alarcon, în apropiere de Madrid.
"De aceea Spania şi alte ţări susţin ancheta Curţii Penale Internaţionale, pentru ca aceste acţiuni criminale să nu rămână nepedepsite", a adăugat premierul socialist.
Trei persoane, între care o fetiţă, au fost ucise în bombardamentul asupra unui spital pediatric şi a unei maternităţi la Mariupol (sud-estul Ucrainei) miercuri, potrivit primăriei acestui oraş-port, asediat de armata rusă şi de forţele separatiste proruse din Donbasul ucrainean.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a justificat joi bombardarea acestei maternităţi afirmând că imobilul servea drept bază unui batalion naţionalist ucrainean.
"Această maternitate a fost preluată sub control de mai mult timp de batalionul Azov şi de alţi radicali, iar toate femeile însărcinate, toate infirmierele şi întreg personalul de îngrijire au fost scoase de acolo", a declarat Lavrov în finalul întâlnirii cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba în Turcia, conform agerpres.ro
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, acuză Rusia de crime de război în Ucraina!
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

17:00Politica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil
Articole Similare

16:37Externe
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



