Premierul Tudose, reacție de proporții: Ce se va întâmpla cu ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 25-10-2017 17:02

Actualizat: 25-10-2017 16:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Europarlamentul PNL Daniel Buda a transmis, printr-un comunicat de presă, că deficitul bugetar al țării noastre, constatat de Comisia Europeană, ar fi de 4,1% pentru acest an. Premierul Tudose îl contrazice și afirmă că deficitul bugetar pe anul acesta este de sub 3%, și nu peste 4% cum a anunțat europarlamentarul PNL Daniel Buda.


"Deficitul pe anul acesta este sub 3, și la anul tot sub 3. Îmi permiteți să comentez ce știu eu, nu ce știți dumneavoastră. Este sub 3 — 2,97 pe 2017, și tot așa pe 2018 este bugetul prognozat", a spus Tudose, prezent la manifestările organizate la Ansamblul Monumental "Glorie Ostașului Român" din Carei, județul Satu Mare, cu prilejul Zilei Armatei României.


Întrebat dacă este nemulțumit de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, premierul a negat respectiva informație. "Nu, nu este adevărat, ci dimpotrivă. Nu intenționăm (să îl schimbe din funcție — n.r.). Guvernamental nu, politic nu", a afirmat Mihai Tudose, potrivit
agerpres.


De asemenea, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că Ionuț Mișa este un ministru bun, care va avea rezultate bune.


"Am înțeles că am avut o întâlnire de taină luni seara. Am avut o zi întreagă, vreo 18 ore de discuții pe buget și împreună cu domnul Mișa. N-a fost niciun conflict între noi, sau între premier și dl. Mișa. E un ministru bun care muncește și va avea rezultate bune", a afirmat Dragnea, prezent la același eveniment.

Vezi și Autoritățile lovesc puternic în șoferi: Ce se va întâmpla cu mașinile înmatriculate în această țară

EXCLUSIV! Dezvăluiri bombă la DNA! Mai mulţi politicieni – lideri în corzi! Ce spune SRI

Anunț de proporții al Vodafone! Clienții care și-au cumpărat un astfel de telefon vor trebui să meargă cu el la service


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri